FOTO Codlenii au făcut priveghiul Spitalului Municipal „ucis“ de Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de codleni au protestat, aseară, într-un mod inedit. Cu lumânări şi flori în mână, aceştia s-au strâns în faţa Spitalului Municipal din Codlea şi „au cântat Prohodul“.

Spitalul Municipal Codlea este unul din cele trei unităţi din Braşov care au fost închise de la începutul lunii. În ciuda nenumăratelor proteste pe care medicii şi localnicii din Codlea le-au organizat pentru menţinerea spitalului, unitatea lor „a murit". Spitalul din Codlea nu mai are finanţare din 1 aprilie, iar cele aproape 100 de cadre medicale au fost redistribuite.

Personalul redistribuit va lucra gratis, în spitale

De la priveghi nu au lipsit sicriul şi crucea „defunctului". Codlenii au scris pe crucea din lemn anul în care unitatea lor spitalicească a fost înfiinţată, 1980 şi data de 1 aprilie 2011, când acesta a pierit. „Spitalul este vital pentru codleni. Ministerul Sănătăţii a ucis acestă unitate, însă noi continuăm protestele şi sperăm într-o reînviere a acestuia", a declarat Erwin Albu, consilier local din Codlea.

Protestele codlenilor vor continua atât în această seară, cât şi mâine, începând cu ora 20.00. În plus, sâmbătă, de la ora 12.00, protestatarii se vor aduna din nou în Promenada din Codlea, pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de decizia Ministerului Sănătăţii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare