Fostul primar din Săcele, Vasile Laţa, achitat definitiv în dosarul mitei de 60.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laţa a fost achitat, recent, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dosarul în care fostul edil a fost judecat pentru luare de mită a trenat cinci ani pe rolul instanţelor.

Vasile Laţa a fost acuzat de procurorii PNA, actualmente DNA, că ar fi luat o mită de 60.000 de euro, de la denunţătorul Ioan Gocsman. Fostul edil a fost prins în urma unui flagrant al procurorilor şi a fost arestat. Vasile Laţa şi-a petrecut opt luni în închisoare, după care a fost achitat, în primă instanţă, de judecătorii Tribunalului Braşov.

Procurorii au făcut apel şi, deşi Laţa şi-a susţinut nevinovăţia, spunând că mita era de fapt un împrumut, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat, în 2009, la 4 ani de închisoare cu executare. La sfârşitul anului 2010, în recurs, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, definitiv şi irevocabil, achitarea fostului primar. Motivarea instanţei supreme nu a fost făcută publică deocamdată.

„Instanţa supremă şi-a însuşit motivele primei instanţe, cea în care clientul meu a primit achitare, cel puţin în parte. Este foarte important să vedem motivarea instanţei supreme, dar şi la instanţa de fond şi la instanţa supremă achitarea s-a dat pe aceeaşi literă, pe articolul 10 litera b, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. De asemenea, prima instanţă a apreciat că nu este prezent nici elementul subiectiv, dar nici cel obiectiv", a declarat pentru www.luju.ro,  apărătorul lui Vasile Laţa, avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Acesta a mai precizat pentru sursa citată că „diferenţa dintre decizia primei instanţe şi cea a celei de-a doua instanţe a fost o chestiune strict de interpretare şi apreciere a probelor".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”