„Faust” – impunătoarea operă a lui Ch. Gounod, pe scena Operei Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Braşov prezintă sâmbătă, 15 octombrie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, spectacolul cu opera „Faust” de Ch. Gounod, scrisă pe un libret de Jules Barbier şi Michel Carré, după drama cu acelaşi titlu a lui Johann Wolfgang von Goethe. Premiera operei a avut loc la 19 martie 1859, la „Théâtre Lyrique” din Paris. Acţiunea se petrece în Germania secolului al XVI-lea.

Structura operei corespunde gustului parizian pentru grand-opera, ce include obligatoriu o scenă importantă de balet, în acest caz, Noaptea Valpurgiei. De-a lungul timpului, multe teatre au renunţat la acest tablou, concentrând atenţia pe drama personajului Margareta, cu atât mai mult cu cât libretul operei este inspirat din partea I a poemului lui Goethe. Muzica lui Gounod este deosebit de inspirată, balada regelui din Thulle, Serenada lui Mefisto, aria lui Valentin, corul soldaţilor şi aria lui Faust din actul al-II lea devenind pagini de referinţă pentru genul liric francez. Opera a avut, încă de la prima reprezentaţie, succes la public, fiind preluată de toate teatrele de operă importante din Europa şi apoi, din întreaga lume. Rolurile principale – Faust, Mefisto, Margareta şi Valentin – sunt deosebit de complexe, reprezentând adevărate pietre de încercare pentru soliştii de operă.

„Faust”-ul montat de Opera Braşov în 2010 – premieră în Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, a înregistrat un deosebit succes în cadrul turneului european din 2011.

Invitatul special al spectacolului de sâmbătă este tenorul Lucian Corchiş, solist al Operei Naţionale din Bucureşti, în rolul Faust. Alături de el, în distribuţie, soliştii Operei Braşov: Anda Pop (Margareta), Dan Popescu (Mefisto), Alexandru Aghenie (Valentin), Asineta Răducan (Siebel), Sonia Hazarian (Martha), Lorand Cristian (Wagner) şi balerinele Valentina Mirică şi Nicoleta Sasu. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Ciprian Teodoraşcu (Opera Naţională Bucureşti), regia artistică fiind semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Şerban Iuca, coregrafia: Nermina Damian. Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov.

Preţ bilete: 30 lei; 20 lei. Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare