Fabrica pentru piese de Airbus primeşte ajutor de la stat de 19 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va acorda un ajutor de stat de 19 milioane de euro pe parcursul investiţiilor de la fabrica de componente aeronautice Premium Aerotec de la Ghimbav, a declarat marţi, la inaugurarea unităţii, premierul Emil Boc.

Boc a arătat că până în prezent a fost deja acordată o sumă de "4-5 milioane de euro". "Guvernul este în grafic cu toate obligaţiile asumate în vederea acordării ajutorului de stat conform normelor naţionale şi europene pentru derularea unei asemenea investiţii. Este vorba de un ajutor de stat care va cifra în jur de 19 milioane de euro", a spus Boc.

La Ghimbav, Premium Aerotec, divizie a grupului EADS, a finalizat cea de-a doua fază de construcţie, unitatea de producţie a componentelor pentru aeronave construită în 14 luni fiind inaugurată oficial, marţi, în prezenţa premierului Emil Boc, a preşedintelui Consiliului de Administraţie al EADS Louis Gallois şi a miniştrilor Ion Ariton şi Gheorghe Ialomiţianu.

"Suntem încântaţi că putem susţine România în dezvoltarea sectorului său aeronautic prin localizarea Premium Aerotec şi a altor filiale EADS, ca de exemplu Eurocopter, aici, în Braşov. EADS îşi extinde astfel prezenţa în mediul industrial din România, prezenţă care s-a făcut simţită deja prin proiecte importante cum ar fi proiectul privind securitatea frontierelor. Această nouă unitate va deveni o parte importantă a lanţului de furnizori ai grupului EADS şi va contribui la creşterea competitivităţii industriei aeronautice europene", a spus Gallois.

Noua unitate va fi axată pe producţia şi asamblarea componentelor metalice pentru toate programele de serie Airbus (familia A320, A33, A380). Producţia a început în decembrie 2010, la finanţarea primei faze de construcţie.

Investiţiile Premium Aerotec în fabrica de la Ghimbav, cu o suprafaţă construită de 60.000 de metri pătraţi, se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro. Faza de dezvoltare treptată a producţiei va continua până la sfârşitul anului 2012, iar din acel moment peste 500 de persoane vor fi angajate.

Potrivit lui Dieter Meiners, administrator al Premium Aerotec şi preşedintele Consiliului de Administraţie al filialei locale Aerotec, în prezent la fabrica din Ghimbav sunt 260 de angajaţi, urmând ca până în 2013 să lucreze aici 500 de persoane.

La nivel internaţional, Premium Aerotec are peste 7.000 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde euro în 2010. Activitatea de bază o constituie dezvoltarea şi producerea de structuri compozite aerospaţiale din metal şi fibre de carbon, precum şi a dispozitivelor şi sistemelor de fabricaţie aferente. Compania are unităţi de producţie la Augsburg Bremen, Nordenham şi Varel în Germania şi la Ghimbav, în judeţul Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?