Doi şoferi de 18 ani, fără experienţă, au cauzat două accidente grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre şoferi a zburat cu maşina peste un cap de pod, iar al doilea a lovit un pieton pe care l-a rănit grav. Tinerii s-au ales cu dosare penale.

Primul accident s-a petrecut la Ucea. Şoferul în vârstă de 18 ani a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit cu partea laterală dreapta un cap de pod. Pentru că acea viteză, maşina a fost proiectată în câmp. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui bărbat, pasager al autoturismului.

Tot un şofer de 18 ani a cauzat un alt accident la Codlea. Tânărul nu a fost atent şi a lovit un  bărbat de 32 de ani care traversa regulamentar pe zebră. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a victimei, care a fost preluată de un echipaj al Ambulantei Braşov şi transportată la Spitalul Judeţean Braşov, pentru efectuarea unor investigaţii medicale de specialitate. Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal în vederea stabilirii circumstanţelor producerii evenimentului şi dispunerii măsurilor legale.

 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"