Cum combatem traficul de persoane, pericolul imens la care sunt expuşi migranţii ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combaterea traficului de persoane printre ucraineni FOTO Ioan Buciumar

Autorităţile române atrag atenţia că refugiaţii din Ucraina sunt ţinte vulnerabile pentru traficanţii de persoane, în toate formele acestui trafic.

Orice calamitate creşte numărul celor care sunt în pericol să devină victime ale traficului de persoane. O conflagraţie aşa cum este războiul dintre Rusia şi Ucraina transformă în potenţiale victime femeile şi copiii, după cum atrag atenţia specialiştii. 

„Sunt supuse tuturor formelor de trafic, plecând de la exploatarea sexuală, mai ales pentru că majoritatea refugiaţilor sunt femei, exploatarea copiilor şi, nu în ultimul rând, exploatarea prin muncă forţată, dat fiind faptul că situaţia lor generală implică o cât mai rapidă reinserţie în muncă, motiv pentru care întotdeauna se vor găsi persoane care vor abuza sau vor folosi această slăbiciune şi nevoia migranţilor de a obţine un venit rapid, având în vedere că nu sunt cunoscători ai limbii... care sunt în dificultate”, a precizat Adrian Vlădoiu, reprezentantul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, 

Centrul Regional Braşov. Este pentru prima oară când România se confruntă cu un număr atât de mare de migranţi, într-o perioadă atât de scurtă. O româncă plecată în Statele Unite a fondat un institut al cărui preşedinte este un braşovean, stabilit şi el în America de 23 de ani. Aceştia au fost mişcaţi de drama ucrainenilor, motiv pentru care au iniţiat o campania „Nobody Left Behind” – Nimeni nu este lăsat în urmă - care să-i ajute pe migranţii ucraineni.

„Acest fenomen de trafic de persoane se intensifică de obicei în momentul în care apar anumite calamităţi, dezastre, războaie şi, atunci, aceşti infractori profită. Noi educăm şi creăm consultanţi, mai ales în drepturile omului şi în prevenirea traficului de persoane şi am venit să dăm o mână de ajutor ca să creăm sesiuni de mini training pentru aceste persoane din Ucraina”, a declarat preşedintele Institutului American de Diplomaţie şi Drepturile Omului din Washington, Manuel Oancia. 

Traficul de persoane este o activitate ilegală extrem de profitabilă, motiv pentru care şi există foarte mulţi traficanţi. De altfel, la nivel mondial, traficul de persoane este a treia activitate ilegală aducătoare de bani, după mită şi traficul de arme, dar înaintea traficului de droguri. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Autostrada Braşov-Bacău rămâne cum s-a stabilit. Contestaţiile locuitorilor din satele traversate au fost respinse

Ce este Surlaşul, primul obicei de peste an al Junilor Braşovului. Cum marchează aceştia Buna Vestire

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă