Condamnări în dosarul „Mita mama şi copilul la Medicină”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama şi fiul acesteai au fost condamnaţi la închisoare, dar cu suspendarea pedepsei FOTO Adevărul

Magistraţii s-au pronunţat, în prima instanţă, în dosarul în care un student şi mama acestuia care au încercat să-l mituiască pe decanul Facultăţii de Medicină din Braşov, Marius Alexandru Moga.

Astfel, aceştia au fost condamnaţi au primit cu suspendare de judecătorii Tribunalului Braşov la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de trei ani, pentru dare de mită în formă continuată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Braşov în termen de zece zile de la comunicare. De asemenea, judecătorii au mai stabilit ca atât fiul, cât şi mama să presteze muncă în folosul comunităţii, timp de 60 de zile, în cadrul Primăriei Râşnov sau în cadrul unei unităţi şcolare din localitate, dar şi să urmeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

„Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, s-a stabilit faptul că inculpata Labina Aurelia Lucica s-a deplasat în repetate rânduri, în perioada 28 – 30 august 2014, la domiciliul martorului denunţător Moga Marius Alexandru, decan al Facultăţii de Medicină Braşov şi titular al disciplinei „obstetrică-ginecologie”, cerând insistent să poarte o discuţie cu acesta,  promiţându-i, la data de 30 august 2014, suma de 1000 euro, pentru a-l promova pe fiul său, inculpatul Bud Andrei, la examenul de specialitate „obstetrică-ginecologie” aferent materiei predată în anul al şaselea de studiu, semestrul I 2014, pe care urma să-l susţină în sesiunea de reexaminări de la începutul lunii septembrie 2014”, a precizat Mihaela Alina Popescu, prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

La data de 4 septembrie 2014, după ce a picat examenul în sesiunea de reexaminări, studentul, ajutat de mama sa, s-a deplasat la locuinţa decanului şi i-a lăsat, în cutia poştală, un plic ce conţinea suma de 3000 lei în scopul permisiunii ce ar fi trebuit să-i fie acordată, contrar regulamentelor universitare, de a participa la sesiunea de restanţe la materia predată de acesta, pe care inculpatul nu-l mai putea susţine, nefiind promovat la sesiunile de reexaminări anterioare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle