Concurs interactiv de istorie dedicat Unirii Principatelor Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai bune lucrări vor fi premiate. FOTOfacebook.

La competiţie por participa elevii de gimnaziu şi liceu. Cele mai bune lucrări grafice şi cele mai bune eseuri despre Mica Unire vor fi premiate.

Muzeul „Casa Mureşenilor“ Braşov în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează cea de a XV-a ediţie a concursului interactiv de istorie dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Concursul este adresat elevilor braşoveni din învăţământul gimnazial şi liceal.

Concursul este împărţit pe două secţiuni: grafică şi eseu. La secţiunea grafică elevii pot prezenta  desene, afişe sau machete având ca temă Unirea Principatelor, iar la cea de a doua secţiune un eseu de maxim două pagini. Lucrările, atât cele grafice, cât şi eseul pot fi realizate individual sau în echipă de doi participanţi.Fiecare participant la concurs va achita un bilet de intrare în muzeu în valoare de 2 lei.

Participanţii la concurs vor aduce lucrările la muzeu, având trecut numele, şcoala şi un număr de telefon, până în data de 22 ianuarie 2016, orele 11.00. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei festivităţi ce va avea loc la muzeu în data de 23 ianuarie 2016, ora 12.00.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”