Braşovul devine oraş de poveste. Se aprind cele peste 30.000 de beculeţe din bradul din Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovul redevine oraş de poveste odată cu aprinderea luminilor de Crăciun. Anul acesta vor fi ornamente spectaculoase, iar străzile din centrul istoric au fost şi ele decorate. Un patinoar se va deschise în Piaţeta Sfântul Ioan. Târgul de Crăciun îşi deschide şi el porţile pentru braşoveni şi turişti.

Luminile de Crăciun se vor aprinde în această seată la ora 17.00. După aprinderea iluminatului de sărbători, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca cei de la Proconsul şi celebra formaţie britanică Smokie.

Bradul din Piaţa Sfatului are 28 de metri înălţime, din care 25 deasupra solului, şi este împodobit cu 33.400 de beculeţe şi flashuri luminoase, 98 de modele luminoase şi 800 de metri de beteală. La aceasta se adaugă modelele luminoase de pe stâlpii de iluminat din Piaţa Sfatului şi cele de pe Casa Sfatului.

La fel de spectaculoase sunt şi tavanele luminoase, care în acest an au fost montate pe mai multe străzi pietonale din centrul istoric. Astfel, str. Republicii, Postăvarului, Michael Weiss, Diaconu Coresi, Apolonia Hirscher, cele 3 intrări spre Piaţa Enescu şi str. Valentin Wagner au fost acoperite cu 30 de kilometri de şiruri luminoase, însemnând aproape 300.000 de leduri şi flashuri

Şi străzile din zona centrală (N. Iorga, bulevardul Eroilor, în zona Casa Armatei şi Livada Poştei, strada Mureşenilor) sunt împodobite de sărbătoare cu 120 de modele luminoase. Anul acesta brazi împodobiţi, de dimensiuni mai mici decât cel din Piaţa Sfatului, se vor găsi şi în Piaţa Enescu, piaţeta Sf. Ioan şi Piaţa Unirii. În piaţeta de pe str. Sf. Ioan, din 6 decembrie va fi deschis şi patinoarul cu acces gratuit pentru copii.

Tot miercuri  6 decembrie se deschide şi Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului, de unde turiştii vor putea cumpăra cadouri şi produse alimentare specifice Crăciunului. O altă zonă de târg de Crăciun va fi la patinoarul din piaţeta Sfântul Ioan,

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă