Braşov: Revoltător. Prelevare de organe blocată de medicii legişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Ciobanu şi mama lui, înainte de tragedie

Legiştii interzic recoltarea rinichilor, ficatului şi cordului unui tânăr care a fost victima unei agresiuni. Ca să poată depista cauza morţii victimei, procurorii cer autopsia, astfel că medicii legişti nu pot aproba prelevarea de organe. 

Medicii de la Spitalul Judeţean Braşov nu au putut preleva organele unui tânăr în vârstă de 19 ani aflat în moarte cerebrală, din cauza unor prevederi din Codul de procedură penală şi a legii privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadaver, în vederea transplantului.

Tânărul a intrat în comă după ce, duminică seara, a fost bătut măr în faţa unui bar din Zărneşti. Procurorii spun că dacă ar permite o prelevare de organe nu s-ar mai putea efectua autopsia care ar stabili cauzele morţii. Mai mult, nu s-ar putea face nici încadrarea juridică a faptei. „Prelevarea de organe se poate face numai în situaţii în care nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei fapte de natură penală. Ori, în acest caz, agresorul recunoaşte că a lovit victima. În situaţia în care aceasta moare, în funcţie de rezulatul autopsiei, vom stabili dacă a fost vorba de lovituri cauzatoare de moarte sau de omor", a spus procurorul Marţian Aldea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Organele s-ar putea preleva

Medicul Marius Neculoiu, directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, spune că organele tânărului ar putea fi prelevate. „Legea transplantului de organe spune că pacientul care este în moarte cerebrală este mort şi noi îi putem preleva organele. Din punct de vedere medico-legal nu este nicio problemă. Dar în cazul în care pacientul a suferit o moarte violentă, noi trebuie să avem un aviz de la medicul legist, care să vină să examineze pacientul şi să constate că prelevarea de organe nu afectează rezultatele autopsiei. Tânărul a intrat în moarte cerebrală în urma unei leziuni craniene, iar leziunea toraco-abdominală descoperită este una superficială, care nu i-a pus viaţa în primejdie. În consecinţă, în acest caz se putea da acest aviz", a explicat dr. Marius Neculoiu.

 Lovit mortal de un boxer

Marian Ciobanu a intrat în comă după ce a primit un pumn în faţă de la boxerul Ionuţ Cotinghiu, de 16 ani, din Tohanul Nou. Incidentul s-a petrecut duminică seara în faţa unui bar din Zărneşti. „Marian nu a avut nicio vină. A ieşit din bar să vorbească la telefon cu prietena lui, iar cei care se certau în faţa barului au crezut că el vrea să cheme ajutoare. Atunci unul dintre ei l-a lovit şi fratele meu a căzut cu capul pe ciment ", povesteşte Ştefan Ciobanu, fratele victimei. Tânărul a intrat în maorte cerebrală, iar medicii nu au mai apucat să ia acordul scris al familiei pentru prelevarea de organe, din cauză că procedura a fost interzisă de legişti şi procurori. Organele sale ar fi putut salva cel puţin alte trei vieţi.

 „Când a aflat depre prelevarea de organe, mama a leşinat pentru că nu s-a aşteptat ca Marian să fie atât de grav", a mai spus Ştefan Ciobanu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete