„Braşov in Blue“, pentru conştientizarea autismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii au venit în număr mare atât la evenimentele organizate în Piaţa Sfatului, cât şi la spectacolul de la Centrul Cultural Reduta. Este vorba despre oameni care au înţeles problemele de zi cu zi cu care se confruntă aceşti copii şi familiile lor.

A fost o săptămână plină de evenimente dedicate autismului, care a debutat cu proiecţia filmului „Mozart and the Whale”, ce are în prim plan povestea dintre două personaje cu autism.

Părinţi, terapeuţi, cadre didactice şi studenţi au răspuns, astfel, invitaţiei Asociaţiei „Copiii de Cristal” de a viziona împreună, la Sala de Cinematecă Patria, un film centrat pe autism şi de a participa, ulterior, la o dezbatere pe aceeaşi temă, moderată de cadre universitare de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi de terapeuţi ai asociaţiei.

„Mulţumim celor care ni s-au alăturat la marşul de susţinere al persoanelor cu autism, celor care ne-au vizitat standul amplasat în Piaţa Sfatului şi au dorit să afle mai multe despre ce înseamnă autismul sau au cumpărat obiecte realizate de beneficiarii noştri în cadrul orelor de terapie ocupaţională. Suntem bucuroşi că şi în acest an Braşovul s-a alăturat campaniei mondiale «Light it Up Blue». Astfel, preţ de câteva ore, în nopţile de 1 şi 2 aprilie, oraşul a prins culoare: Casa Sfatului, Cetatea Braşov, Poşta Centrală şi Primăria Municipiului au purtat mesajul persoanelor diagnosticate cu autism, prin iluminarea în albastru a acestor clădiri“, ne spune Diana Bjoza, purt[torul de cuvânt al Asociaţiei.

Pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist este extrem de important să simtă susţinerea, aprecierea şi încurajarea comunităţii de care aparţin.

Prin evenimentele organizate cu prilejul zilei de 2 aprilie ne-am propus şi în acest an să tragem un semnal de alarmă asupra discriminării cu care încă se confruntă persoanele cu autism şi familiile lor. S-au făcut progrese atât în privinţa diagnosticării la vârste cât mai mici cât şi a intervenţiei terapeutice în centre ale asociaţiilor de părinţi. A crescut numărul grădiniţelor şi şcolilor care acceptă integrarea cu însoţitor a copiilor cu autism. Din păcate aceste progrese nu ţin pasul cu numărul tot mai mare al copiilor care au nevoie atât de terapie cât şi de educaţie adecvată. Este nevoie de o abordare organizată de autorităţile centrale, în sensul elaborării unei politici publice în intervenţia în cazul persoanelor cu autism, plecând de la screening, susţinerea terapiilor adecvate şi demonstrate a fi de succes în autism, formarea continuă a cadrelor didactice prin programe finanţate de Ministerul Educaţiei, dotarea şcolilor cu materialele necesare, elaborarea unei metodologii de adaptare a programei şcolare pentru potenţialul perceptiv al copilului cu autism integrat, asigurarea unui număr corect de profesori de sprijin pentru fiecare grădiniţă şi şcoală. Sunt multe de făcut iar pentru realizarea dezideratelor noastre nu este întotdeauna nevoie doar de bani. În primul rând trebuie să redevenim toleranţi, empatici şi răbdători cu cei mai puţin dăruiţi ca noi. O vorbă bună, o privire înţelegătoare, o mână întinsă la nevoie e la îndemâna tuturor”, spune Gabriela Plopeanu, preşedintele „Asociaţiei Copiii de Cristal“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate