Braşov: CAMPANIE: Protecţia Consumatorului va sancţiona CET Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea CET spune că nu va livra apă caldă până când oamenii nu-şi vor plăti datoriile. Braşovenii, care au facturile plătite  la zi şi care nu au apă caldă de o săptămână, au făcut deja reclamaţii la Protecţia Consumatorului.

Chiar dacă oamenii se spală la lighean, iar situaţia este mai mult decât revoltătoare, conducerea CET nu are însă, deocamdată, nicio veste bună pentru braşoveni. Promisiunile făcute de către conducerea furnizorului că locatarii care plătesc vor primi apă caldă s-au dovedit a fi deşarte.

Încasări infime


Directorul tehnic al CET, Iosif Gulacs, susţine că vina pentru această situaţie neplăcută o poartă doar braşovenii care nici în momentul de faţă nu şi-au achitat dările la întreţinere. „Chiar dacă am făcut numeroase apeluri, încasările de la populaţie sunt infime. Deocamdată, banii primiţi nu se pot constitui într-un procentaj din suma totală pe care o avem de încasat”, a explicat Gulacs. Conducerea CET Braşov a început să trimită somaţii asociaţiilor de proprietari datornice şi totodată şi locatarilor cu care a încheiat contracte individuale. „Nu pot spune când se va relua livrarea apei calde. Sperăm ca lumea să-şi achite datoriile. De asemenea, va mai dura până când banii de subvenţie de la Guvern ne vor fi viraţi”, a punctat Gulacs.

Reclamaţii la CJPC


Nemulţumiţi că nu au apă caldă, cu toate că şi-au achitat facturile la CET, mulţi braşoveni au reclamat situaţia la Protecţia Consumatorului. În schimb, instituţia nu poate ajuta decât asociaţiile de proprietari care au facturile la zi. Braşovenii care totuşi sunt cu întreţinerea la zi, dar au vecini rău-platnici vor avea în continuare de suferit şi nimeni nu îi poate ajuta.  „Vom analiza punctual fiecare reclamaţie. În cazul în care asociaţia are datorii noi nu avem ce face. În schimb, pentru cei ce sunt cu facturile la zi vom interveni pentru rezolvarea problemei, respectiv ca apa caldă să le fie furnizată”, a precizat Marius Dunca, directorul CJPC.

Sancţiuni pentru CET

Marius Dunca a precizat că, în cazul în care asociaţia are facturile achitate la zi, dar totuşi, furnizorul continuă să nu livreze apa caldă, se va trece la sancţionarea CET. Astfel, furnizorul de încălzire în sistem centralizat riscă să primească amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.

Abuzuri ale CET

O asociaţie din Braşov a reclamat faptul că pe conducta de apă caldă se livrează apă rece. „În această situaţie, diferenţa de preţ pentru apă caldă se încasează abuziv, deoarece nu se respectă clauzele contractuale. Confrom convenţiilor încheiate cu CET apa caldă trebuie livrată la o temperatură de minimum 45 de grade”, a precizat Marius Dunca.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO