Braşov: Angiograful de la Spitalul Judeţean, piesă de mobilier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii cu probleme cardiace sunt nevoiţi să se trateze în centrele din Târgu-Mureş sau Bucureşti. Aparatul care a costat 1 milion de dolari şi care a fost aşteptat mai bine de cinci ani nu poate fi folosit pentru că nu există personal specializat.

Angiograful a fost cumpărat de Ministerul Sănătăţii cu 27 de miliarde de lei vechi adică în jur de un million de dolari. A sosit la Braşov în 2008 după o aşteptare de cinci ani. Atunci a fost prezentat cu mare tam tam şi se promitea că la Braşov va fi şi o Secţie de Cardiologie Intervenţională.

Totul a rămas la stadiul de promisiune. Angiograful nu este funcţional din motive birocratice. „Aparatul nu funcţionează în acest moment deoarece nu avem personal specializat. De trei luni aşteptăm ca Ministerul Sănătăţiii să deblocheze postul ca să putem organiza concurs şi să angajăm personal", ne-a declarat dr. Cătălin Mişarcă, director medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.


Aparat vital pentru pacienţi

Angiograful este un sistem complex cu ajutorul căruia se investighează starea vaselor sanguine. Procedura se realizează prin intermediul unui cateter în care se introduce o substanţă de contrast la nivelul vaselor ce urmează a fi investigate.

Pe lângă diagnosticul care se realizează în urma acestei intervenţii, se poate face şi un tratament endovascular al unor afecţiuni precum tumorile hepatice, hemoragiile digestive sau dilatările unor artere coronare care vascularizează inima. Aceste intervenţii se numesc angioplastii şi pot fi completate de inserţia unui dispozitiv care se numeşte stent, asemănător unei plase metalice, care se poziţionează în interiorul arterei şi are rolul să o menţină deschisă.

Pacientul care apelează la angiograf are o alternativă vizavi de intervenţia chirurgicală. Înainte de investigaţie se face o anestezie locală, iar după angiografie este nevoie de o supraveghere de maximum 48 de ore. Tăietura măsoară sub un centimetru şi nu necesită sutură. Aparatul este foarte complex şi poate să investigheze vase care ajung la un milimetru în diametru. În plus, nu doar investighează, ci poate şi trata afecţiunea.

Pacienţi sunt puşi de drumuri

Cât timp angiofraful de la Braşov nu funcţionează, pacienţii sunt puşi pe drumuri. În fiecare săptămână 3-4 persoane sunt trimise la centrele din Târgu-Mureş şi Bucureşti pentru intervenţii cardiologice. Bolnavii şi familiile lor  trebuie să scoată bani din buzunar pentru transport şi cazare. Aceste cheltuieli ar putea fi evitate dacă aparatul de la Braşov ar fi funcţional.

„Eu am fost nevoit să merg la Târgu-Mureş ca să mi se monteze un stent. Pe lângă costurile intervenţiei, soţia, care a venit cu mine, a mai cheltuit aproape 1.000 de lei pe cazare şi masă. Puteam economisi aceşti bani dacă am fi avut şi la braşov un angiograf funcţional" a spus Marius Iancu, un pacient de 69 de ani.

Cardiologie are nevoie de resuscitare

Reuniţi la cea de a noua ediţiei a Conferinţei Internaţionale a Cardiologilor, care se desfăşurat acum câteva zile la Târgu-Mureş, medicii specialişti din Europa Centrală şi de Est au fost neplăcut suprinşi de nivelul medicinei din România. Deşi infarctul miocardic este prima cauză de mortalitate, la noi în ţară,  implanturi de stent se fac doar la Iaşi, Cluj, Târgu-Mureş, Timişoara şi Bucureşti. „Noi am rămas în urmă. Ne-ar trebui mult mai multe centre. Ar  trebui să fie măcar un centru la 300.000 de oameni", a spus Dan Deleanu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete