Biserica din Viscri, în topul celor mai frumoase lăcaşuri de cult din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii de la The Telegraph au inclus biserica fortificată din Viscri în topul celor mai frumoase din lume. Biserica a fost clasată pe locul cinci, după edificii din Clolumbia, Norvegia, Iran şi Franţa.

Jurnaliştii britanici descriu simplu biserica: „Nu este un castel, a fost cândva o capelă, iar acum este o biserică fortificată“. Ei mai laudă biserica din Viscri pentru simplitatea ei şi descriu ca o fortificaţie cu ziduri albe groase şi un interior simplu din lemn. Cotidianul mai menţionează şi că biserica face parte din patrimoniul Unesco.

Biserica fortificată din Viscri datează încă din secolul al XIII-lea şi aici timpul parcă a stat în loc. De la poarta de lemn şi grădina de pomi fructiferi care o înconjoară, de la treptele de piatră măcinate de iernile grele şi până la muzeul din biserică, totul arată ca acum câteva secole. Biserica îţi taie practic respiraţia. Orga veche de 300 de ani, băncile de lemn sculptat, tocite de-a lungul timpului, dar şi o cutie a milei pictată manual, toate pot fi admirate în linişte. „Orga a fost costruită de cunoscutul constructor Johann Thois şi este de o frumuseţe rară. Atât ea cât altarul pictat nu au suferit nicio modificare. La fel şi băncile pe care se aşezau oamenii la slujbă. Existau nişte reguli foarte clare. Femeile şi copiii stăteau în centru, iar băncile lor erau mai scunde şi erau confecţionate din dulapuri. Întreg mobilierul original a fost păstrat, lucru care nu se poate spune despre multe fortificaţii din Transilvania care au suferit de-a lungul timpului restaurări“, a spus istoricul Ioan Pulber.

Dacă aveţi curaj puteţi urca până în cel mai înalt turn, într-un întuneric total, pe treptele înguste. De sus însă veţi avea o privelişte superbă de unde puteţi admira o panoramă superbă asupra întregului sat. Un tur al bisericii trebuie să includă obligatoriu şi o plimbare prin camerele vechi ale muzeului unde puteţi vedea lăzi de zestre săseşti pictate manual, costume populare de nuntă, din secolul al XIII-lea, dar şi seturi întregi de ceramică folosite la mesele de duminică. Din muzeu nu lipsesc nici pătuţurile din lemn pentru copii sau cărţile de rugăciuni de acum 200 de ani. 

                                                                                               

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două