Bătăuş arestat pentru tentativă de omor la Augustin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au început urmărirea penală faţă de David Bilţ pentru tentativă de omor.

Potrivit anchetatorilor, în data de 5 aprilie 2016, individul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 3 aprilie 2016, în jurul orelor 12.00, în timp ce se deplasa pe strada Lungă din com. Augustin, persoana vătămată P. S.-N. a avut un conflict cu inculpatul Bilţ David şi cu alte două persoane, fiind lovit cu o bâtă şi cu o piatră la nivelul capului. Din investigaţiile medicale a rezultat că persoanei vătămate i s-a produs un hematom subdural temporo-parietal stâng cu efect de masă şi HSA cu înfundătură de 5 mm parietal stânga”, a precizat Adrian Aldea, procuror în cadrulParchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.  
Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie