Bătaia şi iadul părintesc, explicate de psihologi: „Sunt un copil rău“, mesajul recepţionat direct de cei mici atunci când primesc pedepse corporale
0Domnica Petrovai, psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental specializat in terapia cuplului şi a familiei, fondator al Mind Education Health, susţine că părinţii care folosesc pedeapsa au fost, la rândul lor, pedepsiţi când erau mici şi acesta este singurul mod în care ei au învăţat să rezolve anumite probleme.
Sunt întrebări pe care toţi părinţii şi le-au pus cel puţin o dată. În România, 63% dintre ei au găsit răspunsul în violenţă. Ei bine, violenţa nu rezolvă niciodată o problemă! Ba chiar se poate întâmpla ca problema să se adâncească, afirmă psihologii.
Domnica Petrovai, psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental specializat in terapia cuplului şi a familiei, fondator al Mind Education Health, susţine că părinţii care folosesc pedeapsa au fost, la rândul lor, pedepsiţi când erau mici şi acesta este singurul mod în care ei au învăţat să rezolve anumite probleme.
De asemenea, adulţii care spun că pedeapsa i-a format ca oameni trebuie să fie atenţi la sănătatea lor emoţională.
Părinţii ar trebui să se gândească de ce continuă copilul să facă exact ceea ce ştie că îl supără în ciuda corecţiilor fizice aplicate. La fel ca în „Amintiri din copilarie”, corecţia fizică nu îl lecuieşte pe un copil să mai facă năzbâtii, iar bătăile pentru următoarele pozne rămân fără efectîn plan comportamental. Adultul trebuie să înţeleagă că bătaia suprimă comportamentul negativ pe moment, dar copilul nu învaţă sub nicio formă ce înseamnă disciplina. „Sunt un copil rău“, acesta este mesajul direct pe care cei mici îl primesc atunci când sunt bătuţi, însă acest lucru nu îl face să înţeleagă şi ce anume a făcut greşit sau cum să procedeze ca să nu mai facă acelaşi lucru şi data viitoare.
Pe de altă parte, în cultura în care noi trăim, ca români, critica, manipularea şi controlul, nu sunt recunoscute ca şi comportamente abuzive. De multe ori copiii îşi justifică părinţii sau profesorii care îi critică sau chiar îi agresează: „Am meritat”!
Câţi dintre adulţii din România au avut parte de familii în care părinţii au ştiut şi au avut puterea să le ofere afecţiunea, atenţia şi aprecierea de care au avut nevoie? Câţi nu au trăit cu teama de a nu supăra, de a nu dezamăgi, cu teama că nu eşti destul de bun pentru părintele tău? Sentimentul acela apăsător că nu îl poţi mulţumi, chiar dacă străduinţa este mare, că nu poţi conta prea mult pe nimeni, pentru că, mai devreme sau mai târziu toţi te vor dezamăgi?
Exista ieşire din propriul trecut?
„Noi, adulţii avem nevoie de schimbare. Există adulţi care apelează la specialişti crezând că problema este la copil, când, de fapt, problema este la cei mari. Adultul are nevoie de schimbarea care să asigure răspunsul potrivit la nevoile copilului. Există totuşi convingerea că, fără o anumită doză de severitate, care implică şi corecţia fizică, copiii devin răsfăţaţi şi incontrolabili: «Mi-a dat tata sau mama o palmă din când în când şi am ajuns om». Răsfăţul este rezultatul unei educaţii în care părinţii nu l-au învăţat pe copil autocontrolul, autodisciplina, toleranţa la frustrare si amânarea recompensei. Asta se întâmplare pentru ca ei au problemele lor de autocontrol. Un mediu fără limite clare, responsabilităţii şi consecinţe ale propriului comportament nu îi oferă copilului şansa de a învăţa autocontrolul”, ne spune lector. univ. dr. Onelia Pescaru, din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.
Pedeapsa are drept consecinţă şi pierderea empatiei. Copilului îi va fi greu sau imposibil să fie atent şi la emoţiile celuilalt. De aici se generează şi comportamente agresive. Când este agresiv copilul exprima un disconfort. El nu a învăţat să exprime direct ceea ce simte şi are nevoie.
„Răsfăţul” mai apare şi când părintele, ca urmare a propriei nevoi de a se simţi deosebit, îl laudă exagerat pe copil. Lauda trebuie să vină doar ca urmare a unui efort sau a unor progrese pe care le-a făcut copilul. Altfel, va crede că merită un tratament special.
Greu să fii părinte!
„Sunt multe momente dificile ca părinte, multe provocări. E necesar efortul personal, grija ca părinte pentru propria persoană, pentru a putea sa răspunzi cu calm, sa nu fi reactiv faţă de comportamentul copilului. Reactiv, adică să răspunzi cu furie, cu teamă sau pedeapsă. Comportamentul copilului, bun sau rău, exprimă o nevoie. Poate de atenţie. Poate de apreciere, afecţiune sau o teamă, furie sau frică . În aceste condiţii, o pedeapsă nu face decât să transmită copilului că el nu contează, că ceea ce simte el nu contează pentru părinte”, precizează Onelia Pescaru.
Autocontrolul se dobândeşte, potrivit specialiştilor, complet, doar la 24 de ani. Copilul exprimă indirect, prin comportamente, aceste nevoi. Pedeapsa nu este o soluţie. Este o formă de respingere şi de abandon al copilului. El are atunci mare nevoie de părinte. Are nevoie de alinare şi confort emoţional şi, după ce este pregătit, problema trebuie rezolvată într-un mod potrivit vârstei şi situaţiei. Când părintele greşeşte faţă de copil, pentru că este prea obosit sau stresat, când nu se poate controla şi ţipă, e necesar să ceară iertare copilului şi să facă efortul de a se controla data viitoare.
„Numai aşa un copil are încredere în părintele său. El nu are nevoie de un părinte perfect, fără greşeală. Dar are nevoie să se simtă iubit şi acceptat necondiţionat, are nevoie de un părinte în care să aibă încredere şi alături de care se simtă în siguranţă!”, concluzionează Onelia Pescaru.
PE ACEEAŞI TEMĂ: