Banii primiţi ca mită de primarul George Scripcaru, folosiţi în campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul George Scripcaru va fi dus azi la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă. Foto: Transivania Expres

Primarul George Scripcaru va fi prezentat astăzi la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA postat luni seară pe site-ul instituţiei, George Scripcaru, în perioada 2010-2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, a acţionat şi a determinat funcţionari din Primăria/ Consiliului Local Braşov şi angajaţi din cadrul SC CET SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii unor contracte/ convenţii cu o firmă, urmărind obţinerea pentru aceasta şi persoanele care o administrau de foloase necuvenite, respectiv sume de bani şi bunuri din patrimoniul societăţilor deţinute de municipalitate.

„Ca urmare a înţelegerii prealabile cu administratorul unei alte societăţi comerciale, a atribuit firmei controlate de acesta un contract de lucrări (deşi societatea nu avea experienţă în domeniu), iar ulterior a dispus decontarea unor lucrări neefectuate. O parte din banii obţinuţi în mod injust au fost utilizaţi, din dispoziţia sa, pentru achiziţionarea de materiale electorale în campania pentru alegerile locale din anul 2012. Pentru acoperirea acestor fapte, George Scripcaru a dat dispoziţii să se post-constituie înscrisuri şi ulterior a solicitat Consiliului de Administraţie al SC Tetkron SRL ‘să găsească vinovaţi’ pentru decontările nelegale, indicând chiar trei angajaţi, deşi cunoştea situaţia reală a acestor operaţiuni financiare. Ulterior, funcţionarii respectivi s-au conformat, în sensul că au constituit comisia de disciplină pentru cercetarea acelor persoane”, susţin procurorii.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul