Avocatul Poporului, anchetă la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului a declanşat o anchetă la Primărie, în cazul iminenţei evacuării unui cetăţean şi a deficitului de locuinţe sociale la nivelul Municipiului. Ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 şi art. 49 din Constituţie privind nivelul de trai şi protecţia copiilor şi a tinerilor, precum şi a Legii nr. 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Avocatul Poporului a fost sesizat, în 18 aprilie 2016, de o petentă care preciza că este singurul întreţinător a doi copii minori şi locuieşte într-un imobil aflat în administrarea SC RIAL SRL Brasov. Petenta a relatat faptul că fost acţionată în instanţă, în vederea constatării rezilierii ultimului contract de folosinţă încheiat în data de 23 iunie 2014 şi a evacuării sale din spaţiu.

În urma demersurilor realizate de către Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului, în 23 iunie 2016, SC RIAL SRL Braşov a comunicat că a fost somată la rândul ei să predea spaţiul în care locuieşte petenta, spaţiu care este în proprietatea unor persoane particulare.

„Pericolul iminent de evacuare a petentei rezultă şi din faptul că, în 13 iulie 2016, aceasta a trimis o nouă petiţie, prin care a adus la cunoştinţă faptul că a fost informată de proprietarul tabular să părăsească spaţiul în termen de 7 zile. Având în vedere situaţia dificilă în care se află petenta, luând în considerare mai ales faptul că este vorba despre o familie monoparentală, cu doi minori în întreţinere, Biroul Teritorial Braşov a continuat demersurile la Primăria Municipiului Braşov, solicitând acesteia să analizeze situaţia creată, respectiv să comunice informatiile necesare sub aspectul proiectelor demarate în vederea reducerii deficitului de locuinţe sociale, cu care Municipiul Braşov se confruntă de mai mult timp”, precizează Matei Vîrtosu, purtător de cuvântal instituţiei Avocatul Poporului.

În ciuda demersurilor repetate (realizate pe parcursul lunilor iulie si august 2016) ale Avocatului Poporului, prin care s-au solicitat informaţii asupra modului de gestionare a situaţiei petentei, dar şi asupra măsurilor întreprinse în domeniul locuinţelor sociale de la nivelul orasului Brasov, Primăria Municipiului nu a comunicat un răspuns concret.

Avocatul Poporului precizează că, în conformitate cu art.48 alin. (2) din Legea nr.272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, în cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie