Amenzi usturătoare pentru firmele fără REVISAL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 1 august, firmele trebuie să înregistreze istoricul angajaţilor în Registrul General al Evidenţei Salariaţilor.

Angajatorul este obligat să transmită, lunar, către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), registrul electronic al evidenţei salariaţilor. Acesta trebuie să conţină datele de idetificare ale angajaţilor, data angajării, funcţia ocupată, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora.

Toate aceste date sunt completate de către o persoană care deţine calificare în domeniul resurselor umane, desemnată de către angajator din interiorul firmei.

Există, însă, şi posibilitatea contractării unei firme specilizate în completarea REVISAL, cu condiţia ca aceasta să fie înregistrată în registrul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Datele trebuie transmise către ITM, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat.

Există, după părerea mea, o problemă dacă stăm să ne gândim că, în perioada 1 ianuarie - 1 august, avem o perioadă descoperită. Prcatic, istoricul acela s-a pierdut. Cred că actul normativ ar trebui completat în acest sens", a spus Mihai Livadariu, consultantul pe resurse umane al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.

Softul REVISAL poate fi descărcat de pe site-ul inspectiamuncii.ro, iar angajatorii care nu respectă prevederile actului normativ riscă amenzi cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți