Ziua Unirii a fost sărbătorită şi la muzeul din Ianca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de Conferinţe a Muzeului Ianca a devenit neîncăpătoare începând cu ora 11.00. Elevi şi părinţi ai acestora, de la Grupul Şcolar "Nicolaer Oncescu", din clasele a IV-a, a V-a şi a VI-a, conduşi de învăţătoarele Alexandrina Pârlog şi prof. Daniela Bucătaru au fost prezenţi la programul dedicat Zilei Unirii.

După intonarea Imnului de Stat, preotul paroh Cristian Ion, a săvârşit un scurt serviciu religios după care, despre importanţa şi semnificaţia reformelor lui Cuza a vorbit prof. Ion M. Bărbuceanu, fondatorul Muzeului Ianca. Programul artistic pregătit de către cele doua cadre didactice sus menţionate s-a bucurat de toată atenţia publicului participant la această activitate.

La festivităţi au mai participat din partea administraţiei locale, viceprimarul oraşului Ianca, ing. Ionel Epureanu, funcţionari şi pensionari din localitate. Programul s-a terminat în cântecul intonat de către copii "Hora Unirii", totul integrat cu imaginile prezentate din activitatea şi faptele lui Cuza, de pe micul ecran de proiecţie.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta