Un bax cu pufuleţi şi o trotinetă, motiv de scandal electoral în comuna brăileană Racoviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Racoviţa, Ion Mărgărit   FOTO Florentin Coman

Pe lângă multe alte situaţii mai mult sau mai puţin ştiute, un bizar incident electoral a ieşit la iveală în comuna brăileană Racoviţa, unde primarul în funcţie a făcut plângere la Poliţie împotriva unui contracandidat care ar fi „mituit” mai mulţi copii cu pufuleţi, organizând o tombolă ce avea ca premiu o trotinetă.

Actualul primar, Ion Mărgărit, a fost deranjat de faptul că nu i s-a dat voie să organizeze, pe 1 iunie, o excursie cu copii din comună, pe motiv că această dată pică în campania electorală. „Directorul şcolii din comună a plecat de la PSD şi s-a dus la PMP. Ca să atragă electoratul, părerea mea, a zis: «nu trimit copiii în excursie să îi pun în cap primarului vreo 200 de părinţi şi nu ştiu câţi bunici, ca să atragem noi, PMP-ul, electoratul»”, spune primarul.

Zilele trecute, Mărgărit a aflat că adversarul său de la PMP, Tudorel Gâscă, proprietarul unui magazin alimentar din comună, a organizat o tombolă, în cadrul căreia copiii care au cumpărat pungi de pufuleţi au concurat pentru obţinerea unei trotinete. Supărat că i s-au pus beţe în roate cu excursia, s-a dus imediat la Poliţie, depunând plângere pentru „pomană electorală”.

Poliţiştii au început o anchetă, chemându-i la sediu să dea declaraţii atât pe candidatul PMP, Tudorel Gâscă, cât şi pe părinţii copilului care a câştigat trotineta la tombolă. Gâscă a explicat că o firmă parteneră cu magazinul său alimentar şi-a făcut reclamă punând la bătaie o trotinetă, pentru norocosul care ar fi găsit un talon câştigător într-o pungă de pufuleţi. Însă tot baxul cu pufuleţi s-a vândut, fără ca nimeni să găsească vreun talon, situaţie în care, de comun acord cu firma respectivă, a decis să organizeze o tombolă.

„Eu am făcut vreo 20 şi ceva de bilete, probabil, sper să nu greşesc. Şi a extras un copil care a câştigat trotineta. Nu ştiu cine s-a supărat, cum s-a supărat, adevărul este că am fost chemaţi la Poliţie şi am dat cu subsemnatul. Şi eu, şi mama copilului. Dumneaei n-a fost niciodată într-o situaţie de genul ăsta", a declarat Gâscă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple