SOS Violenţa. Centru de sprijin pentru victimele violenţei, inaugurat la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de sprijin pentru victimele violenţei a fost inaugurat astăzi în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila şi a primarului municipiului Aurel Gabriel Simionescu. Centrul are o capacitate de 15 locuri şi se adresează vârstnicilor de peste 60 de ani. În momentul de faţă, centrul funcţionează la capacitate maximă.

Direcţia de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Asociaţia “Aura 2010”, sunt implicate în implementarea, la nivelul judeţului Brăila, a proiectului “Reţea de centre de sprijin pentru victimele violenţei domestice – SOS Violenţa”.

Proiectul, se adresează Regiunii Sud-Est – Nord-Est, cuprinzând judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Vaslui, are drept obiectiv constituirea unui reţele de centre de sprijin pentru victimele violenţei domestice, cu scopul asigurării accesului la servicii de sprijin pentru un numar de 200 victime ale acestui gen de violenţa. La Brăila, centrul are o capacitate de 15 locuri.

Proiectul vizează sprijinirea persoanelor vârstnice, de peste 60 de ani, victime ale violenţei domestice în oricare dintre formele ei: verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică sau socială.În acest context, DAS Brăila oferă servicii de consiliere socială şi juridică, existând în acest sens o echipa mobila şi un serviciu de tip Tel. Verde gratuit - 0800.800.082.

Centrul de recuperare pentru victimele violenţei domestice, cu sediul în Str. Rahova nr.387, înfiinţat de Asociaţia “Aura 2010”, oferă servicii de găzduire pe perioadă determinată (90 de zile), îngrijire personală, asistenţă medicală şi recuperare, consiliere socială şi psihologică, de socializare şi petrecere a timpului liber, precum şi de terapie ocupaţională.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă