Şoferul de autobuz dat jos de pasageri după ce l-au descoperit că se urcase rupt de beat la volan a fost concediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 41 de ani era angajat pentru o perioadă de 6 luni la compania de transport public urban din Brăila, însă, având în vedere incidentul din ajunul Crăciunului, conducerea Braicar a anunţat că a demarat procedura de reziliere a contractului.

Şoferul de la compania de transport public din Brăila, Braicar SA, care, în ajunul Crăciunului, a fost dat jos de la volan de pasageri, după ce oamenii au constat că acesta era rupt de beat, a fost concediat.

„Deja este în curs procedura de desfacere a contractului de muncă. Oricum, era angajat pe o perioadă determinată de şase luni. Nu putem tolera situaţia pentru că s-ar da un exemplu negativ. Cine greşeşte trebuie să plătească pentru fapta comisă”, a declarat Cornel Săndulescu, directorul Braicar Brăila.

Acesta a precizat că la societate există aparat etilotest, însă că nu toţi şoferii sunt puşi să sufle în fiolă. „Testarea se face aleatoriu, nu este un şablon permanent”, a spus Săndulescu, care a menţionat că, după acest incident, testările vor fi mult mai multe.

Vă reamintim că pe 24 decembrie şoferul Săndel B., de 41 de ani,  s-a urcat cu tupeu la volanul mijlocului de transport în comun (cu care asigura traseul 35), asta după ce a băut zdravăn.

În urma deplasării sinuoase a vehicului, unul dintre pasageri (erau 18 oameni în maşină) a luat atitudine şi, filmând toată scena, a sunat la 112 anunţând că şoferul pare să fie băut. Poliţiştii i-au recomandat prin telefon pasagerului să încerce să îl determine să oprească pe şoferul bea, lucru care s-s şi întâmplat.

La intersecţia străzii Comunei din Paris cu Şoseaua Râmnicu Sărat acesta a fost oprit de pasageri, iar în urma controlului Poliţiei s-a constatat o imbibaţie alcoolică de 1,32 alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcolemiei. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
 

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie