Şoferii prieteni cu Bachus, în atenţia poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost testat cu etilotestul

Efective din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe raza de competenţă, pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor grave de circulaţie rutieră, produse din cauza consumului de băuturi alcoolice.

Poliţiştii au efectuat un număr de 376 de testări cu aparatul etilotest şi au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, valorând 2.814 lei, dintre care una pentru consum de alcool şi 9 pentru alte abateri.
La orele 21.15, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat 50 de ani, din satul Valea Cânepii, comuna Unirea, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 212, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal, conform OUG 195/2002, republicată, totodată fiindu-i reţinut în vederea suspendării permisul de conducere.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani