Scuipă-mă pentru un amărât de dolar!

Vorba asta de mare angajament era la modă pe Broadway în 2003. Toţi cerşetorii „de catifea" ai New York-ului aveau câte o pancartă pe care scria: „Scuipă-mă pentru un dolar!", „Dă-mi un şut şi un dolar!", „Priveşte-mă şi dă-ţi seama că vreau bani de-o bere!". Mult, dar mult, mi-a plăcut treaba asta cu „Scuipă-mă pentru un amărât de dolar!".

Expresia mi-a rămas, dar nuanţele şi conexiunile s-au definitivat mult mai târziu în conştiinţa mea. Acum. Se întâmplă peste tot în România ca oamenii să ceară să fie scuipaţi pentru chiar mai mult de un dolar, pentru 700, 1.000, 1.500, 2.000 de lei şi tot aşa - salariu.

În Brăila, salariul mediu brut realizat de angajaţii brăileni a fost de 1.432 lei, iar cel net de 1.058 lei. Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Brăila, comparativ cu luna precedentă, salariile au scăzut cu 9,5 respectiv 9,2 %.
Lucrurile stau la fel de prost în domeniul serviciilor, unde brăilenii au realizat un venit mediu brut de 1.537 lei, cu 21 % mai mic decât cel realizat la nivel naţional (1.946 lei).

Dacă ar fi să comparăm numărul scuipaţilor cu lefurile astea - pentru unii de-a dreptul surprizător de satisfăcătoare - am putea spune că scuipatul e la mare valoare şi la modă, totodată, în România, la fel ca-n America anului 2003, singura variantă de State pe care am apucat s-o văd.

Sunt unii care - pe dos fiind - cer întâi banii şi apoi scuipatul. Ceva de genul: „Dă-mi banii şi poţi să mă şi scuipi!" A dispărut cu desăvârşire spiritul de turmă, s-a dezvoltat individualismul, micul şantaj, datul pe altul şi scuipatul numai pe bani. Asta fiindcă: să nu-şi imagineze nimeni că primeşte degeaba un scuipat în ceafă, pe la spate. Totul e pe bani. Pe scaun. Sunt unii care se agaţă cu toate tentaculele de scaun şi stau la scuipat mai ceva decât mielul la alăptat.

Grav este că mielul e doar mânat de foame să sugă, în vreme ce aceşti „cerşetori" ai zilelor noastre îşi piaptănă seară de seară orgoliul, îl educă şi-l şterg de scuipat pentru ca a doua zi să-l scoată iarăşi în public, doar, doar o mai prinde vreun scuipat.

E o teamă congenitală în tot ce face bietul salariat român ca orgoliul lui să nu fie scuipat pe bani mai puţini decât orgoliul altuia. Rău sau bun?! Important e că începem să copiem, fără succes, ce-i drept, modelul cerşetorului american din 2003. Restul e scuipat!