Povestea unui dascăl mereu izolat între ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesoara Petruţa Cain împreună cu copiii din Ţăcău

Petruţa Cain lucrează în Insula Mare şi îi învaţă pe copii dragostea de ţară şi de valorile specific româneşti. Pentru prima dată, copiii din satul Ţăcău, comuna Măraşu - localitate situată în Insula Mare a Brăilei, la peste 60 de kilometri de oraş - au participat la o şezătoare literară.

Profesor de limba şi literatura română, Petruţa Cain a ales să-şi desfăşoare activitatea în pustietatea Bălţii Brăilei, departe de civilizaţie. În aceste locuri semisălbatice, ea a reuşit, pentru prima dată, să pună la punct o şezătoare literară şi să reînvie tradiţiile „băltăreţilor".

S-a ataşat de micuţi, la fel cum aceştia s-au ataşat de profesoara lor. Petruţa este departe de familie, dar copiii din Insula Mare îi suplinesc dorul de cei dragi.

„Copiii din Ţăcău sunt izolaţi de restul lumii, un pic «sălbateci», dar maleabili, săritori, receptivi la nou. Se ataşează de profesor imediat. Doar că profesorii buni, titularii, stau un an şi pleacă", ne-a mărturisit Petruţa Cain, profesoara de română.

Şezătoarea a avut loc pe 14 decembrie, fiind prezentată de către elevii clasei a VII-a, care s-au străduit să găsească şi costumele populare. Acţiunea face parte din proiectul „De la bătrâni adunate - obiceiuri şi tradiţii locale" coordonat de Petruţa. Au participat elevi, cadre didactice, părinţi şi bunici, care s-au arătat încântaţi de ideea unei şezători literare.

Şi-a luat gazdă în satul Ţăcău

"Deşi este un obicei aproape uitat, şezătoarea poate trăi prin noi şi poate fi mereu apropiată de sufletele noastre. Avem datoria să-i învăţăm pe copii să iubească poveştile, cântecele şi dansurile populare, ca să ducă mai departe ceea ce avem de la străbuni", ne-a spus profesoara din Balta Brăilei.

De altfel, unul din obiectivele propuse a fost legat de valorile morale specifice românilor - înţelepciunea, omenia şi dreptatea.

Deşi îi este destul de greu, Petruţa şi-a luat gazdă în satul Ţăcău, pentru că nu ar putea face naveta la oraş. Oricum, drumurile în Baltă sunt impracticabile.

Şi-a făcut planuri mari pentru copiii izolaţi

Petruţa Cain şi-a propus să dezvolte gustul estetic la copii, să cultive dragostea de patrie şi să-i determine pe micuţi să aprecieze şi să valorifice creaţia populară românească. Fără aceste lucruri, este de părere profesoara de limba română, ne pierdem pur şi simplu identitatea. Rezultatele strădaniei ei sunt deja vizibile.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat