Portret: Marius Daniel Boian este pompierul care pictează icoane, atunci când nu luptă cu focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajatul ISU este pasionat de pictură

În timpul serviciului participă la misiuni de salvare şi de stingere a incendiilor, iar timpul liber şi-l ocupă pictând ca un profesionist. A expus zeci de icoane pe lemn în Focşani, Buzău şi Brăila.

Printre colegii săi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, plutonierul Marius Daniel Boian se distinge prin pasiunea de a picta.

Dacă în timpul serviciului participă de pe poziţia de şofer pe maşina de pompieri la misiuni de salvare, timpul liber şi-l alocă în mare parte talentului cu care a fost înzestrat. Mărturiseşte că înclinaţia spre artă a dobândit-o încă din copilărie.

„În şcoala generală pictam portrete, făceam caricaturi, desenam peisaje din imaginaţie sau făceam reproduceri ale unor tablouri. Dar n-am reuşit să-mi şlefuiesc darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu decât abia după efectuarea stagiului militar", povesteşte Marius Daniel.

Absolvent al Şcolii de Artă

Acesta spune că, timp de trei ani, în perioada 1997 - 2000, a urmat cursurile Şcolii de Artă din Buzău, mediul de acolo şi cunoştinţele acumulate punându-şi deplin amprenta asupra sa.

„Acolo am învăţat abc-ul picturii, tainele picturii în ulei, desenul în creion, cărbune sau tuş, tehnici deosebit de importante pentru orice aspirant la o carieră de artist plastic. În timpul şcolii am participat şi la expoziţii la Buzău şi Brăila", completează pompierul artist.

La Brăila a expus, la toate marile manifestări culturale, zeci de icoane pe lemn, la Galeriile de Artă din zona centrală a oraşului. Practic, în oraşul cosmopolit de la Dunăre, a adus icoane inedite, pictate pe lemn, meşteşugite cu foiţă şi chiar şi cu pănuşi de porumb.

Icoane cu foi de porumb

Şansa i-a surâs la finalizarea şcolii, pentru că şi-a găsit o slujbă în domeniu, la un atelier de pictură de icoane din oraşul său de baştină, experienţă, iarăşi, interesantă care l-a ajutat să înveţe tehnica picturii bizantine, realizând icoane pe lemn, sticlă sau chiar foi de porumb.

În anul 2006, a fost nevoit să întrerupă activitatea la atelierul din Buzău pentru a o urma pe soţia sa, angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, la Focşani, unde a primit repartiţie. Odată stabilit aici, Marius s-a angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ca şofer pe autospeciala de intervenţii, dar dragostea pentru pictură nu a abandonat-o.

Pasiunea costă

„Serviciul este serviciu, iar de pictat mă ocup doar în timpul liber. Cu colegii mă împac foarte bine, iar familia mă sprijină în tot ceea ce fac. E adevărat că pasiunea mea implică multe costuri. De la achiziţionarea lemnului tratat, cumpărarea de culori, pensule şi până la banala foiţă, toate înseamnă bani. În plus, pentru a putea picta icoane, trebuie foarte multă muncă de documentare", precizează Marius Daniel Boian.

Întrebări şi răspunsuri:

Nu te-a tentat o carieră de artist plastic?

"Ba da, mi-ar fi plăcut foarte mult, dar la noi, la români, artiştii nu sunt apreciaţi la valoarea lor. Oamenii preferă să cumpere kitsch-uri, în loc să-şi achiziţioneze o lucrare valoroasă, care poate dăinui peste ani".

Ai vândut multe icoane?

"Nu, n-am vândut foarte multe. Muncesc mai mult pentru prieteni, colegi. Când merg la o nuntă sau la o petrecere îmi face plăcere să ofer cadou o icoană, de care beneficiarul îşi va aminti cu plăcere. Sper ca pe parcurs să pot colabora cu cineva pentru a valorifica ceea ce produc".

Ce-i place

"Îmi place să stau cu familia. Atmosfera de familie este foarte importantă pentru mine. Îmi place să cunosc oameni noi, să citesc, să urmăresc un film bun. Ador muzica anilor '80, '90, în special Metallica, Freddie Mercury, Celine Dion. De asemenea, îmi plac plimbările în natură".

Ce nu-i place

"Nepăsarea, nesimţirea. Sunt multe lucruri pe care le vezi şi nu-ţi plac, dar la capitolul civilizaţie, politeţe, educaţie, practic „cei şapte ani de acasă" suntem în urmă. Mi-aş dori ca oamenii să fie mai atenţi unii cu alţii, mai grijulii, mai buni şi mai binevoitori, totodată. În timp, oamenii au pierdut aceste valori".

Profil

Născut. 26 mai 1976, Buzău.

Studii. Şcoala de Artă Buzău.

Ocupaţia. Comandant echipaj autospecială ISU Vrancea.

Familie. Căsătorit, un copil.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate