Poliţiştii avertizează: atenţie la condiţiile meteo-rutiere de iarnă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii reamintesc faptul că, din cauza condiţiilor meteo-rutiere specifice iernii, capacitatea de conducere este mult diminuată, oboseala se instalează mai repede, ceaţa, precipitaţiile, albul zăpezii obosesc ochii, câmpul percepţiei este restrâns, distanţele nu sunt apreciate corect, iar distingerea formelor, observarea marcajelor, indicatoarelor şi semnelor de circulaţie se face cu dificultate.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, solicităm atât conducătorilor de autovehicule, cât şi pietonilor, următoarele:

- să asigure corespunzător starea tehnică a autovehiculului;
- să doteze autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone cu lopată, materiale şi lanţuri antiderapante;
- să asigure starea de funcţionare a instalaţiilor de climatizare şi dezaburire;
- să doteze autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante;
- să reducă viteza în apropierea derdeluşurilor şi a patinoarelor improvizate, deoarece în orice moment poate apărea în faţă un copil cu o săniuţă scăpată de sub control;
- să nu subestimeze dificultăţile impuse de condiţiile meteo;
- pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de şoferi.

De asemenea, poliţiştii brăileni recomandă următoarele:

- distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare;
- pe vreme de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, când vă întâlniţi cu alte autovehicule, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, deoarece câteva momente de circulaţie fără vizibilitate pot fi fatale;
- în zilele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, neasigurându-se suficient la traversare;
- în condiţii de zăpadă şi polei, renunţaţi pe cât posibil la pedala de frână, folosind, cu precădere, frâna de motor şi nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare ale autovehiculului;
- pe porţiunile acoperite cu polei sau gheaţă este contraindicată executarea operaţiei de virare concomitent cu frânarea!
- în viraje, mersul cu diferenţialele blocate are influenţă negativă asupra menţinerii direcţiei;

Date fiind aceste condiţii meteo-rutiere dificile, poliţiştii recomandă conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să se informeze despre situaţia drumurilor din ţară, apelând numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă 021/9360.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană