Petrecere întreruptă de poliţişti la Brăila. Ce amendă a primit administratorul restaurantului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii au descins la un restaurant din Brăila, unde un bărbat de 51 de ani organizase o petrecere la care participau 38 de persoane. Participanţii au fost trimişi acasă, iar organizatorul evenimentului şi administratorul restaurantului au fost sancţionaţi contravenţional.

Sâmbătă, 6 februarie, în jurul orei 20,00, poliţiştii brăileni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant de pe raza judeţului Brăila, un bărbat, din municipiul Brăila, în vârstă de 51 de ani, a organizat o petrecere la care participau 38 de persoane.

”În acest context, atât  bărbatul în cauză, cât şi administratorul agentului economic, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei fiecare, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, au fost luate măsuri de intrare în legalitate, desfăşurarea evenimentului fiind întreruptă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În continuare, este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, aniversări), atât în spaţiile deschise, cât şi în spaţiile închise.

”Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2”, mai precizează reprezentanţii IPJ Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Reacţia Poliţiei Judeţene Iaşi, după petrecerea dată de Diana Şoşoacă vineri noapte VIDEO

Petrecere cu 26 de persoane la un club din Capitală. Poliţiştii au dat amenzi, iar organizatorului i-a fost făcut dosar penal VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji