Pe unde unde pot traversa strada în siguranţă pietonii când nu există treceri marcate cu zebră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

O activitate inedită de educaţie rutieră, care i-a adus împreună pe reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi pe preşcolarii grădiniţei cu program prelungit nr. 47 Brăila, s-a desfăşurat astăzi în Grădina Publică din municipiul Brăila.

Profitând de vremea frumoasă, poliţiştii de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciul Rutier şi Biroul Rutier s-au întâlnit cu preşcolarii, cadrele didactice şi părinţii în parc, pentru lecţia de circulaţie în siguranţă.

Plecând de la ideea că deprinderile corecte privind comportamentul în trafic se formează din copilărie, iar un rol deosebit în acest sens îl are exemplul oferit de părinţi, poliţiştii i-au implicat pe preşcolari într-o activitate ai cărei beneficiari au fost deopotrivă copiii şi adulţii. 

Pentru început, copiilor li s-a explicat  pe unde pot traversa strada şi ce trebuie să facă pentru a nu fi implicaţi în accidente, cum trebuie să procedeze atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, regulile pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pasageri în autoturisme, dar şi care sunt locurile unde se pot juca şi pe unde pot merge cu bicicleta în siguranţă.

Pentru o mai bună înţelegere şi însuşire a mesajului preventiv, explicaţiile au fost urmate de aplicaţii practice. Astfel, din baloane colorate poliţiştii au improvizat semafoare şi i-au învăţat pe cei mici diferenţa dintre semaforul pentru autovehicule şi cel pentru pietoni şi cum trebuie să procedeze atunci când vor să treacă strada pe la trecerea de pietoni semaforizată. De asemenea, folosindu-se de o cutie şi un ou, le-au arătat cât de importantă este centura de siguranţă şi ce li se poate întâmpla celor care „uită” să o poarte.

La final, poliţiştii i-au implicat pe copii într-un demers preventiv adresat adulţilor, oferindu-le flyere informativ-preventive pe care să le înmâneze persoanelor întâlnite în parc, părinţilor şi bunicilor, în speranţa că aceştia vor fi un exemplu de comportament rutier corect pentru cei mai mici participanţi la trafic.

Dintre informaţiile transmise în cadrul activităţii, poliţiştii reamintesc cetăţenilor prevederile O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, aplicabile pietonilor, astfel:

-Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic (art. 72, alin (3) din O.U.G. 195/2002, republicată);

-Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector (art. 72, alin (4) din O.U.G. 195/2002, republicată);

-Nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice se sancţionează cu 2-3 puncte amendă . Conform art. 98, al. 2 din O.U.G. 195/2002, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Prin excepţie de la prevederile art. 98 al. 2, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018 un punct-amendă este 145 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete