Parcul de un milion de euro pe care nu-l vizitează nimeni. A fost construit în plin câmp, la marginea Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul Triunghi are de toate. Mai puţin vizitatori FOTO Dorian Dumitru

Parcul Triunghi a fost realizat în 2011, în afara oraşului, printre tarlale cu culturi agricole. Întreţinerea spaţiului verde, a mobilierului urban şi a aleilor toacă an de an bani din bugetul public, dar autorităţile spun că, potrivit legii, o investiţie, odată făcută, nu poate fi abandonată.

La marginea cartierului brăilean Lacu Dulce, printre tarlalele cultivate cu porumb, rapiţă şi floarea soarelui, îţi iese în cale, ca de nicăieri, un parc. Spaţiul verde de aproape două hectare a fost amenajat în 2011 de o firmă din Bucureşti (Garden Center Group SRL), contra a 4,5 milioane de lei (adică aproximativ un milion de euro: jumătate din bani de la bugetul local, cealaltă jumătate de la Ministerul Mediului) şi este cunoscut brăilenilor ca parcul Triunghi, denumire care vine chiar de la forma acestuia.

În amintitul parc nu-i niciodată nimeni. Şi nici n-ar avea de ce să fie, căci locuitorii cei mai apropiaţi, de la blocurile ANL, nu văd niciun sens în a merge pe jos câteva sute de metri doar pentru a se plimba pe câmp. Parcul nu le poate oferi nici măcar umbră, căci puţinii copăcei care au supravieţuit celor şapte ani de la înfiinţarea parcului sunt încă firavi, cu frunze puţine.

Nici locuitorii mahalalei sordide din vecinătate nu se arată mai interesaţi de posibilitatea de relaxare din mijlocul câmpului. Ei au alte probleme, mult mai presante, pe cap. „Noi avem apă de băut două ore pe zi, canalizarea e mai mult lipsă, de ne indundăm la orice ploaie, iar dumneavoastră ne întrebaţi de parc? Păi, măcar dacă erau acolo nişte d-astea de joacă pentru copii şi tot era ceva. Dar aşa, nu-i nimeni nebun să meargă să stea cu capul în soare. Pot face asta şi la mine în curte“, a spus Costică Ene, unul dintre locuitorii de pe strada Cărămidăriei.

În ciuda lipsei de clienţi, parcul are mai toate dotările standard ale unei astfel de investiţii. Este înconjurat de o stradă asfaltată nouă (cu două benzi, cu marcaj rutier şi cu semne de circulaţie), are bănci moderne, coşuri de gunoi, toalete ecologice, apă curentă (teoretic pentru fântâna arteziană din mijlocului lui, dar care n-a funcţionat niciodată), alei pavate, ba chiar şi instalaţie electrică (trasă pe sub pământ, cale de 400 de metri) pentru cele vreo 50 de corpuri de iluminat.

Parcul-fundătură şi jumătatea de hectar de asfalt „eco”

La inaugurarea cu surle şi trâmbiţe a investiţiei, fostului primar Aurel Simionescu (care avea să-şi piardă funcţia în 2016, pe fondul unui dosar de corupţie) a vorbit cu pasiune despre dezvoltarea zonei parcului, descrisă drept un viitor paradis imobiliar. La şapte ani distanţă, în zilele noastre, nu există în apropierea parcului nici măcar un bordei în plus faţă de momentul 2011.

Autorităţile de acum sunt mai ponderate în declaraţii. „Parcul la care faceţi referire este o investiţie din fonduri publice pe care suntem obligaţi să o menţinem şi să o întreţinem, potrivit legii“, a răspuns Primăria Brăila la nedumerirea legată de faptul că obiectivul inutil îi costă (întreţinere, energie, pază) pe brăileni, în continuare, circa 200.000 de lei pe an.

În ciuda izolării, dotările parcului nu au fost furate (asta deşi la câteva sute de metri distanţă este una dintre cele mai rău-famate mahalale ale Brăilei). Parcul Triunghi este un soi de fundătură: se poate ajunge la el doar pe un singur drum (prelungirea străzii Ştefan Mihăilescu Brăila), iar de acolo nu poţi decât să faci calea întoarsă, după ce ai parcurs bucla de şosea de circa 500 de metri.

CITIŢI ŞI:

Cum se irosesc banii publici în Galaţi: parc sătesc de 500.000 de lei construit în câmp şi transformat în islaz comunal

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa