Opt patroni, pedepsiţi de Protecţia Consumatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Iorga, director coordonator adjunct al CJPC Brăila

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a verificat de curând, respectarea drepturilor consumatorilor atunci când încheie contracte de credit şi amanet.

Şi stupoare. Din cei opt operatori economici controlaţi, nici unul nu a scăpat fără sancţiune.

Reprezentanţii CJPC au dat opt sancţiuni, dintre care şapte amenzi în valoare totală de 42.000 lei şi doar un avertisment.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au găsit publicitate la oferte de creditare care induc în eroare consumatorii sau care nu conţin toate informaţiile referitoare la costurile creditului.

De asemenea au fost identificate clauze contractuale care constrâng consumatorii, spre exemplu: rambursarea anticipată a minim trei rate sau creditul nu se acorda în lipsa consumatorului pentru prelucrarea datelor personale în scop de marketing.

"Pe lângă acestea am găsit contracte care nu conţin informaţii referitoare la Dobânda Anuală Efectivă (DAE)"", a completat Gabriela Iorga, director coordonator adjunct al CJPC Brăila.

Sfaturi pentru clienţi

La încheierea unui contract de credit, solicitaţi un exemplar al contractului şi o simulare de costuri.

Citiţi cu mare atenţie contractul şi verificaţi costurile totale ale creditului. "În cazul creditelor imobiliare, nu daţi avansul pentru cumpărarea unei locuinţe până nu vi se acordă creditul solicitat", vă sfătuiesc inspectorii CJPC.

În timpul derulării contractului verificaţi periodic modificările de costuri, iar la terminarea contractului de credit faceţi o cerere de închidere a contului curent şi asiguraţi-vă că orice alte obligaţii financiare sunt lămurite.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile