Omul care a înfiinţat primul muzeu al umorului din România: „Într-o ţară atât de tristă, oamenii vor, totuşi, să râdă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Graficianul Costel Pătrăşcan, cel care a avut iniţiativa înfiinţării, la Brăila, a primului muzeu al umorului din România, s-a lovit de numeroase piedici în demersul său. Sprijinit de profesionişti, proiectul a fost cât pe ce să nu treacă de bâlciul politic din Consiliul Judeţean.

Iniţiativă a cunoscutului grafician Costel Pătrăşcan, singurul muzeu al umorului din România este pe cale să-şi deschidă porţile pentru public (probabil din luna noiembrie) după ce, în urma unor dezbateri extrem de aprinse, Consiliul Judeţean Brăila a aprobat atribuirea unui sediu şi bugetului de funcţionare.

Practic, Muzeul Umorului Românesc va funcţiona ca o secţie a Muzeului de Istorie „Carol I” din Brăila, într-o clădire clădire nefolosită până acum, aflată în administrarea CJ, în centrul istoric al oraşului. El va include în special grafică umoristică, însă nu doar atât.

„La Muzeul Umorului nu va fi vorba doar despre caricatură, aici vor fi mii de cărţi de umor, filme de comedie, spectacole de comedie, conferinţe pe tema umorului, dar, mai ales, muzeul va fi despre bucuria de a trăi câteva ore altfel...”, a spus iniţiatorul muzeului.

Ideea lui Costel Pătrăşcan a primit susţinerea marii majorităţi a oamenilor de cultură din Brăila, însă şi destulă otilitate din partea unor politicieni, care au folosit prilejul pentru a se război electoral.

Cea mai mare parte dintre obiectele care vor fi expuse în noul muzeu românesc vor fi donate de zeci de graficieni români, care şi-au arătat entuziasmul şi sprijinul pentru proiectul unic de la Brăila. O altă parte a exponatelor există deja în fondul muzeistic de la „Carol I”, urmând doar să fie doar pusă în valoare.

Cât priveşte contrele virulente dintre politicienii brăileni, care se arătau nemulţumiţi de faptul că umorul devine parte a unui muzeu de istorie şi au criticat proiectul, ba chiar unii au votat împotriva lui (afirmând că nu cred despre caricatură că ar fi un act de cultură), relevante sunt declaraţiile a doi dintre oamenii de cultură care au sprijinit total ideea: prof.univ.dr Ionel Cîndea (directorul Muzeului „Carol I” şi Costel Pătrăşcan.

„Să nu asociezi umorul desenat cu un act de cultură, pe mine mă lasă mut. Nu pot să vorbesc în asemenea condiţii, când umorul desenat nu e considerat, cel puţin în viziunea unora dintre consilieri, act de cultură. Un asemenea gen artistic îşi găseşte locul în muzee. De altfel, spaţiul nu va găzdui doar caricaturi, iar în biblioteca muzeului vor fi disponibile cărţi rare atât din străinătate, cât şi din România”, a declarat Cîndea.

„Zicea un politician că desenul satiric, caricatura nu-i cultură...  Ralph Waldo Emersomn spunea: «Caricatura este, adesea, cea mai adevărată istorie a timpului.» Eu cred că ultima variantă este corectă. Suntem datori să nu vorbim despre cultura brăileană doar raportându-ne la trecut, ci să contribuim şi noi, atât cât suntem în stare, la identitatea spirituală a oraşului nostru, iar Muzeul Umorului poate reprezenta o valoare adăugată. Ar fi bine să se ştie că într-o ţară tristă, oamenii vor totuşi să râdă”, a spus Pătrăşcan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!