Noua metodă prin care proxeneţii îşi racolează victimele. Concubine ale unor persoane sărace, obligate să se prostitueze în baza unor datorii inventate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unei grupări de proxeneţi au fost reţinuţi şi vor fi propuşi astăzi la arestare preventivă. Aceştia sunt acuzaţi că racolau concubinele unor persoane sărace şi le transportau în ţări din vestul Europei, unde le forţau să se prostitueze doar în folosul lor.

Luni, 31 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila au reţinut pentru 24 de ore  un grup de 4 persoane, suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată.

”S-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, pe raza judeţului Brăila, s-a constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, specializat în racolarea de tinere minore şi majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene”, au precizat reprezentanţii DIICOT Brăila.

Liderul grupului identifica bărbaţi cu o situaţie materială modestă, dispuşi să-l ajute la desfăşurarea unor activităţi (conducători auto, mecanici) contra unor sume modice de bani. Acestor persoane li se oferea posibilitatea de a-şi stabili domiciliul cu forme legale într-unul dintre imobilele sale.

Surorile proxenetului racolau fetele

Cele două surori ale liderului aveau rolul de a recruta concubinele acestor persoane, precum şi alte persoane de sex feminin pe care le cunoşteau prin intermediul acestora, prezentându-le ca atractivă, din punct de vedere financiar, activitatea de prostituţie practicată pe teritoriul Italiei.

”Ulterior, inculpaţii se ocupau de achiziţionarea biletelor de călătorie ale persoanelor vătămate, pe care le însoţeau în Italia, unde le găzduiau într-un imobil şi le iniţiau în activitatea de practicare a prostituţiei, prin promovarea acestora pe site-uri de specialitate sau prin familiarizarea cu zonele situate <<la stradă>>”, au stabilit anchetatorii.

De pe teritoriul României, liderul conducea întreaga activitate, fiind încunoştinţat telefonic de către concubina sa cu privire la program şi la sumele obţinute de fete din activitatea de prostituţie. Sumele de bani obţinute îi erau expediate individului de către una dintre surorile sale, care se ocupa de partea financiară a activităţii de proxenetism, utilizând diferite sisteme de transfer monetar.

Ameninţate ca să îşi vândă trupul

Deşi proxeneţii lăsau impresia că înlesnesc tinerelor practicarea prostituţiei, în baza unei înţelegeri de împărţire în mod egal a banilor obţinuţi în acest mod, după ce fetele ajungeau în străinătate, membrii grupării le reţineau documentele de identitate, le luau aproape toţi banii sub pretextul diferitelor cheltuieli şi le cereau să respecte condiţiile oferite de ei, altele decât cele stabilite în România.

”În cazul în care tinerele refuzau să mai practice prostituţia în baza înţelegerilor iniţiale, membrii grupării recurgeau la ameninţări şi jigniri, precum şi la pretinderea unor datorii deja achitate”, susţin procurorii DIICOT Brăila.

Luni, 31 august, procurorii DIICOT Brăila, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Brăila, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Brăila, în urma cărora au fost ridicate 11 telefoane mobile, 2 laptop-uri, o tabletă, un DVR, înscrisuri şi carduri bancare. În cursul zilei de marţi, 1 septembrie, cei 4 suspecţi de proxenetism vor fi prezentaţi Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

20 de persoane care au comis infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism, condamnate la pedepse de până la 15 ani de închisoare

Grupare de proxeneţi, destructurată la Iaşi. Românce racolate prin metoda „Loverboy”, traficate în Anglia 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort