Municipalitatea din Brăila investeşte aproape 27 de milioane de euro în tramvaie şi autobuze electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilliul Local din Brăila a avizat accesarea unei finanţări europene nerambursabile pentru achiziţia a 11 autobuze electrice, la care se adaugă staţiile de încărcare aferente, plus 10 tramvaie noi, valoarea investiţiei depăşind 125 de milioane de lei.

Consilierii locali din Brăila au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute un plan de modernizare a transportului local, ce include achiziţia a 11 autobuze electrice şi a staţiilor de încărcare aferente, la care se adaugă 10 tramvaie noi. Valoarea investiţiei este de 125,1 milioane de lei (aproape 27 de milioane de euro), cofinanţarea locală fiind de 2%.

Proiectul va fi realizat de municipalitatea din Brăila în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, cea mai mare parte a investiţiei, mai exact 95,2 milioane de lei, urmând să fie alocată pentru cumpărarea a 10 tramvaie noi, cu lungimea de 18 metri. Autobuzele electrice care vor fi achiziţionate au lungimea de 10 metri, ele urmând să vină la pachet cu trei staţii de încărcare rapidă şi 11 staţii de încărcare lentă.

Ministerul Dezvoltării Regionale va derula procedura de achiziţie a mijloacelor de transport prin programul operaţional regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4, obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Înainte de aprobarea investiţiei, au existat mai multe contre între consilierii PNL şi primarul Brăilei, Marian Dragomir. ”Acel amendament al PNL nu era fundamentat economic şi prevedea un cost de 20.000 euro pentru un autobuz electric care nu era sustenabil financiar. Pentru că vedeţi la cât se estimează de către minister costul de achiziţie al unui astfel de autobuz, iar asta în urma unor studii de piaţă, dar şi cu exemplul concret de la Cluj, unde s-au cumpărat autobuze electrice cu peste 500.000 euro bucata. Rezultă că în loc să grevăm bugetul municipiului cu 4,6 milioane lei, cum propusese un consilier PNL, iată că asigurând o cofinanţare la jumătate din acea sumă, noi cumpărăm 11 autobuze electrice noi de capacitate medie, 10 tramvaie noi, plus 14 staţii de încărcare”, a declarat edilul-şef.

Chiar şi aşa, vor fi probleme şi după achiziţia tramvaielor. Aleşii locali au ridicat problema căii de rulare a tramvaielor, care este extrem de deteriorată şi va determina defectarea rapidă a noilor mijloacelor de transport în comun. În replică, primarul Brăilei a dat asigurări că va fi refăcută calea de rulare a tramvaielor înainte ca noile achiziţii să fie puse în circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea