Minorul a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de furt calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti în misiune. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Dosarul privind pe tânărul de 16 ani, din Brăila, a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă a minorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Reprezentantul Parchetului a promovat propunerea şi a sesizat instanţa de judecată competentă, care, prin încheiere de şedinţă, a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 19 zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.
Reamintim că poliţiştii au continuat să desfăşoare cercetări în două cauze penale înregistrate cu autori necunoscuţi şi l-au identificat pe M.A. (16 ani), domiciliat în municipiul Brăila, principalul suspect al faptelor.
În fapt, la data de 28.11.2011, în jurul orelor 18.40, minorul i-a sustras cerceii de la ureche unei brăilence de 17 ani, în timp ce aceasta se deplasa pe o stradă din apropierea Hotelului Orient Expres, situat pe Bulevardul Dorobanţilor, fără a exercita acte de violenţă asupra ei.
De asemenea, la data de 17 decembrie a.c., cel în cauză i-a sustras cerceii şi unei brăilence 34 de ani, în timp ce se afla pe Aleea Narciselor.
Pe 21 decembrie a.c., judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au descins la domiciliul minorului, ocazie cu care l-au găsit şi condus la sediul Poliţiei Municipiului, în vederea continuării cercetărilor.
Acesta a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi, astăzi, urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul total este în valoare de 2.400, poliţiştii recuperându-l parţial.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani