MÂINE: Brăila devine capitala Dirt Track

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dirt Track

Stadionul Municipal devine gazda „Campionatului Mondial de Speedway (Dirt Track) seniori individual, etapa a III-a". Competiţia se va desfăşura sâmbătă, începând cu orele 14.00 şi va reuni cei mai buni sportivi din zece ţări: Cehia, Slovenia, Italia, Ucraina, România, Croaţia, Ungaria, Rusia, Austria şi Polonia.

Este vorba despre 16 piloţi plus două rezerve.

Aceştia îşi vor măsura forţele pentru a obţine un loc cât mai bun în semifinalele Campionatului. România este reprezentată în concurs de trei piloţi: Alexandru Toma şi Fănică Popa de la CSM Brăila şi Marian Cojocaru din Bucureşti.

Campionatul începe la ora 7.30 cu inspecţia tehnică pentru antrenament, continuă cu prima şedinţă a juriului, apoi între orele 10.00 şi 12.00 are loc antrenamentul concurenţilor, urmează inspecţia tehnică pentru concurs şi parada concurenţilor.

La ora 15.00 se dă primul start.

Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Municipal Brăila sub patronajul Uniunii Europene de Motociclism, a Federaţiei Române de Motociclism, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Campionatul ce se va desfăşura sâmbătă este este unul dintre cele mai importante din cadrul speedway-ului internaţional.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut