Lipsa banilor taie meditaţiile de pe listă/Părinţii se înbulzesc să prindă loc la cursurile gratuite de la Palatul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala este neîncăpătoare la cercul condus de Mirela Moruz

Îmbulzeală la cursurile gratuite de la Palatul Copiilor, după ce 800 de părinţi au renunţat la pregătirea plătită cu dascălii din şcoli. În lipsa banilor pentru meditaţii, în acest an, s-a înregistrat un număr record de elevi la Palatul Copiilor. Cifra celor care vor să se pregătească gratis este de două ori mai mare decât anul trecut.

Cel mai căutat curs este, de departe, cel de limbă engleză, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Avalanşa de înscrieri este explicabilă, dat fiind că, în particular, o oră de meditaţii costă între 15 şi 30 de lei.

La Palatul Copiilor, la limba engleză, spre exemplu, copiii vin în funcţie de vârstă, iar pregătirea, în ciuda faptului că se face cu mai mulţi cursanţi odată, este una tematică şi riguroasă.

Pregătire fără bani

"Până anul acesta, am avut copilul la pregătire la particular. Plăteam 12 lei pentru jumătate de oră şi eram mulţumită de rezultate. Dar nu şi de banii pe care trebuia să-i scot din buzunar. Am adus copilul aici şi deşi este la început de an, vine entuziasmat de la fiecare lecţie. În plus, singurul efort pe care trebuie să-l fac este acela de a mă deplasa cu copilul la cerc", ne-a declarat Livia Ganea, mămică.

Directorul Palatului Copiilor, Marian Ciurea, spune: „anul acesta avem spaţiul ocupat la capacitate de 100% dar facem tot ce ne stă în putere pentru a satisface toatre cererile". Unele cursuri se desfăşoară chiar în şcolile unde s-au putut forma grupe de elevi.

„Nu am ştiut că se poate şi aşa. Acum încerc să vorbesc cu ceilalţi părinţi din clasa copilului, la Şcoala Generală nr. 2, poate reuşim să aducem profesorii la noi, să nu mai venim până aici. Eu am copilul la cursul de Civilizaţie şi Cultură Engleză şi sunt foarte muţumită de progresele pe care acesta le face zilnic. Deja la şcoală este cotat între elevii cei mai buni. Iar cursul de aici nu costă niciun ban, spre deosebire de o meditaţie în particular", ne-a declarat Daniela Sârbu.

„Ne bucură afluenţa mare de copii, la toate cercurile. În mod cert, rezultate noastre de excepţie i-au determinat pe mulţi părinţi să-şi dirijeze copii către noi. Pentru că pregătirea de aici este una de înalt nivel, stau mărturie cele peste 100 de diplome de ocupanţi ai locului I la concursurile şi festivalurile la care am participat", a ţinut să sublinieze directorul Marian Ciurea.

În lipsa unor ore de pregătire tehnică care au fost scoase din programa şcolară, şi cercurile tehnico-aplicative se bucură la rândul lor de un număr record de copii veniţi să înveţe tainele modelismului, fotografiei sau chiar ale fizicii aplicate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată