INCREDIBIL: Şcolile care funcţionează în clădiri declarate monument istoric au interzis la autorizare sanitară prin lege!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de clădiri ale şcolilor din Brăila nu au încă autorizaţie sanitară de funcţionare. Chiar dacă procentul de şcoli autorizate este în creştere, faţă de anul trecut ajungând la circa 43%, numărul lor rămâne totuşi mic.Unele şcoli declarate monument nu pot fi modificate.

La sfârşitul anului trecut, din cele 379 de imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile şcolare din judeţ, doar 186 deţineau autorizaţie sanitară.
„Clădirile care nu au primit autorizaţie fie nu au cabinete medicale ori destule grupuri sanitare sau, în mediul rural, parametrii de potabilitate ai sursei de apă sunt necorespunzători ori grupurile sanitare sunt necorespunzătoare. Acolo unde directorii ştiu că nu îndeplinesc condiţiile necesare, nici n-au mai cerut autorizaţie", ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică. Concret, în mediul urban există 23 de licee şi 30 de şcoli care îşi desfăşoară activitatea în 68 de spaţii, 54 dintre ele având autorizaţie. Există cazuri când chiar legea nu le permite şcolilor să opereze modificările necesare pentru îndeplinirea condiţiilor igienico-sanitare cerute.
„Nu avem autorizaţie fiindcă toaletele sunt în afara şcolii şi nu le putem face în incinta şcolii. Clădirea este declarată monument istoric şi nu putem interveni cu nicio modificare, nicio reparaţie, nimic. Nu ne permite legea", ne-a spus Marinela Popescu, secretara Şcolii nr. 5.
Situaţie dezastruoasă
O situaţie mai gravă există în mediul rural unde din cele 250 de imobile în care îşi desfăşoară activitatea cele 50 de unităţi şcolare şi grădiniţe, doar 71 sunt autorizate. Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Vişani îşi desfăşoară activitatea în şase spaţii dintre care una singură nu este autorizată.
„Avem o clădire unde se învaţă în regim simultan care nu este autorizată fiindcă nu are grup sanitar în interior. S-ar putea ca imobilul să se desfiinţeze de la sine din cauza numărului foarte mic de copii", ne-a declarat Tudorel Tudorică, directorul şcolii.
„Multe şcoli nu sunt autorizate fiindcă nu au fost finalizate reparaţiile. Pe parcursul timpului vom încerca să remediem această situaţie", a declarat prof. Viorel Botea, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Potrivit legislaţiei, pentru a obţine autorizaţie sanitară de funcţionare, directorii de şcoli trebuie să depună, la Direcţia de Sănătate Publică, o declaraţie pe propria răspundere cum că unitatea pe care o conduc îndeplineşte condiţiile igienico - sanitare necesare. Autorizaţia are valabilitate un an.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă