Inconştienţă la volan. Şoferi surprinşi de poliţişti în trafic după ce consumaseră cantităţi apreciabile de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care pică testarea cu aparatul Drager, se aleg cu dosare penale Foto: arhivă Adevărul

Doi bărbaţi, cu vârsta de 27 şi 33 de ani, se vor alege cu dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce testarea cu aparatul Drager a arătat că aceştia băuseră bine înainte de a se urca la volan.

Pe 10 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în trafic pe un bărbat,  în vârstă de 33 de ani, din judeţul Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul pe DN 22, pe raza localităţii Tudor Vladimirescu, sub influenţa băturilor alcoolice.

”În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,48 mg/l. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Cu o zi în urmă, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Brăila  au depistat în trafic un alt brăilean, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila, sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat că aceasta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,84 mg/l. Şoferii băuţi s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”