Implementarea şi certificarea sistemului integrat de management al calităţii de mediu în cadrul CJ Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Filote, secretarul Consiliului Judeţean Brăila

Este numele proiectului implementat pentru dezvoltarea capacităţii administraţiei publice la nivelul judeţului Brăila prin îmbunătăţirea furnizării de servicii publice în concordanţă cu politicile şi documentele programatice regionale, naţionale şi comunitare.

„Bugetul total al proiectului a fost de 383.400 lei din Fondul Social European, din care contribuţia locală a Consiliului Judeţean fiind de 7.974 lei, iar grupul ţintă a fost format din 110 funcţionari publici şi 25 de angajaţi ai CJ", a precizat secretarul CJ, Nicu Filote.


Principalul rezultat la un an după implementarea proiectului este sistemul integrat de management al calităţii şi de mediu. Pe termen scurt s-au avut în vedere următoarele obiective: realizarea unei analiza diagnostic a activităţii desfăşurate în cadrul CJ Brăila, identificarea oportunităţilor şi direcţiilor de dezvoltarea serviciilor publice şi serviciilor de interes public la nivelul instituţiei, implementarea şi certificarea sistemului de management al calităţii precum şi a standardelor internaţionale de mediu şi implementarea la nivelul instituţiei a unei aplicaţii informatice de management a proiectelor de investiţie de interes judeţean.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete