I-a tăiat gâtul unchiului său pentru 13 lei, după care a intrat în sediul Poliţiei şi s-a predat, având asupra sa cuţitul plin de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila au reţinut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de tentativă la omor şi tâlhărie calificată.

Pe 3 mai, un bărbat de 30 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Brăila, având asupra sa un cuţit, şi s-a autodenunţat cu privire la faptul că şi-ar fi ucis unchiul. Acesta a fost imobilizat de poliţişti şi deposedat de cuţitul pe care îl avea asupra sa.

”Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat, în faţa locuinţei sale, pe un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiu, care prezenta două plăgi la nivelul gâtului. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, rămânând internat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că agresorul s-ar fi deplasat la locuinţa unchiului său, căruia i-ar fi cerut suma de 700 de lei. Fiind refuzat, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri în zona gâtului cu un cuţit şi i-ar fi sustras suma de 13 lei, părăsind locuinţa.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila au dispus reţinerea bărbatului pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar pe 4 mai, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Agresorula fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie