Hoţii din buzunare care fură bunuri şi bani prin distragerea atenţiei. La ce trebuie să fiţi atenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila au fost primite, într-o singură  zi, două sesizări de furt din buzunare comise prin distragerea atenţiei, hoţii pretextând că au cunoştinţe comune cu victimele.

Faptele s-au produs la interval de câteva ore una de cealaltă, iar modul de operare descris de persoanele vătămate a fost identic. Astfel, păgubiţii le-au relatat poliţiştilor că au fost abordaţi pe stradă de persoane necunoscute, care au avut o atitudine prietenoasă, susţinând că îi cunosc sau că au amici comuni.

”Adevăratele intenţii ale falşilor prieteni au ieşit la iveală abia după ce aceştia au plecat, victimele constatând că le-au fost furate bunurile, fiind vorba de portofel, bani, abonament pentru transport în comun,  pe care le aveau în buzunarele hainelor”, au prrecizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Având în vedere creşterea riscului de producere a furturilor în perioada premergătoare sărbătorilor, pe fondul aglomeraţiei din magazine, pieţe şi mijloacele de transport în comun, dar şi al neglijenţei manifestate de cetăţeni în asigurarea bunurilor personale, poliţiştii revin cu o serie de recomandări pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare:

-manifestaţi prudenţă faţă de persoanele care vă abordează sub diferite pretexte sau încearcă să vă distragă atenţia; păstraţi o distanţă care să vă ofere siguranţă;

-nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarele laterale ale hainelor sau în buzunarul de la spatele pantalonilor, acestea fiind locurile cel mai des vizitate de către hoţi;

-purtaţi poşeta/borseta în faţă, lipită de corp, protejată de unul dintre braţe;

-fiţi atenţi la ce se întâmplă în jur, mai ales atunci când vă aflaţi în locuri sau situaţii noi;

-când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

-când faceţi diferite plăţi sau cumpărături, feriţi-vă de priviri indiscrete şi nu scoateţi toţi banii din portofel, ci numai suma necesară;

-urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile celor din jur;

-dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul;

-când vă deplasaţi cu mijloace de transport în comun, ţineţi geanta/poşeta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;

-dacă aveţi la dumneavoastră sume mari de bani, evitaţi locurile aglomerate şi rugaţi o persoană de încredere să vă însoţească;

-nu aşezaţi niciodată geanta în coşul de cumpărături;

-acordaţi o mai mare atenţie poşetei decât plaselor de cumpărături; siguranţa poşetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”