Ce a furat un tânăr dintr-o biserică din Teleorman cu ajutorul unui suport pe care se transportă sicrie
0Un tânăr de 20 de ani, din comuna teleormăneană Buzescu, este cercetat într-un dosar penal pentru furt calificat. Acesta a primit, într-un alt dosar, măsura de arest la domiciliu.
O biserică din comuna Buzescu a fost furată în noaptea de 30 spre 31 martie, vineri spre sâmbătă. Hoţul a luat două sticle de vin şi un casetofon cu CD. „Preotul paroh din comuna Buzescu a sesizat poliţiştii că în noaptea de 30 pe 31 martie persoane necunoscute au pătruns în incinta bisericii de unde au sustras mai multe bunuri“, precizează Teodora Dragole, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.
Poliţişti din secţia rurală Nanov au făcut cercetări: persoane necunoscute au spart un geam şi au urcat un zid după care au în intrat în biserică. De acolo au sustras un radio casetofon cu CD şi două sticle de vin, din altarul bisericii.
„În urma cercetătorilor a fost identificat autorul furtului în persoana unui tânăr de 20 de ani din comuna Buzescu, care se afla în arest la domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar faţă de tânărul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Teleorman“, adaugă purtătorul de cuvânt.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, tânărului nu i s-a dat mandat de arest preventiv.
Infotr.ro scrie că tânărul ar fi spart geamul bisericii cu ajutorul unui suport care transportă sicrie, că în urmă cu două luni mai furase din biserică şi, potrivit vecinilor, a mai fost acuzat de hoţie.
Mai puteţi citi: