Furat chiar de cel pe care îl angajase să muncească în gospodărie. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au reuşit să identifice persoana care furase mai multe bunuri din gospodăria unei femei dintr-o localitate brăileană. Bărbatul muncise în casa păgubitei şi a pus ochii pe câteva lucruri de valoare.

În multe cazuri de furt, poliţiştii au descoperit că cei vinovaţi sunt, de fapt, apropiaţi ai păgubiţilor. Pe 9 mai, poliţiştii postului de Poliţie comunal Galbenu au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un gălăţean, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că mamei sale, din satul Sătuc, comuna Galbenu, i-au fost sustrase mai multe bunuri din curtea locuinţei.

”În urma  cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat, ieri, persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un localnic, care lucrase anterior în gospodăria păgubitului”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu