FOTO Elevii brăileni îndrăgesc baschetul. Proiectul “Caravana Baschetului brăilean” a ajuns la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CS Cuza Sport Brăila a promovat în ultimii 8 ani baschetul în rândul tinerilor brăileni prin implicarea în diverse acţiuni sportive. În decursul anilor preşedintele clubului şi antrenorul Mircea Emil Totolici a încercat ca, pe lângă dezvoltarea şi promovarea acestui sport, să crească jucători de baschet, iar unii dintre ei au reuşit să ajungă în loturile naţionale de juniori ale României.

În anul 2015, CS Cuza Sport Brăila a desfăşurat ”Caravana baschetului brăilean”, un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Brăila în baza „Programului pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, culte, sport pentru anul 2015”. Proiectul ”Caravana baschetului brăilean” a prezentat elevilor din 8 unităţi de învăţământ din municipiu şi din judeţ, acest sport, într-un program interactiv, în care baschetbaliştii clubului au făcut demonstraţii de joc, spre deliciul copiilor, iar apoi i-a invitat pe aceştia să arunce mingea la coş.

În cadrul proiectului ”Caravana baschetului brăilean”, care s-a încheiat săptămâna trecută, CS Cuza Sport Brăila s-a deplasat în şcolile ”Alexandru Ioan Cuza”, ”Mihail Kogălniceanu” şi Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” din municipiul Brăila, dar şi în şcolile gimnaziale din comunele Roşiori, Surdila Greci şi Tufeşti. Caravana s-a oprit şi în Liceul George Vâlsan din Făurei şi Liceul Constantin Angelescu din Ianca.

Baschetbaliştii de la Cuza Sport au fost primiţi ca adevărate vedete în şcolile brăilene, fiind asaltaţi de multe ori pentru a oferi autografe pe foi din caiete, pe fluturaşii de prezentare ai clubului, dar şi pe tricourile oferite de cei de la club pentru elevii care au participat la acţiuni şi s-au implicat în acţiune, intrând în joc şi aruncând mingea de baschet la coş.

„Succesul acestui proiect a constat în atragerea tinerilor către baschet în special, dar mai ales prin spectacolul oferit de componenţii echipei de seniori în meciurile demonstrative, când coşurile spectaculoase au fost aplaudate la scenă deschisă de elevii participanţi la proiect. În urma proiectului CS Cuza Sport a demarat discuţii pentru înfiinţarea de noi secţii de iniţiere în baschet, pe lângă unităţile de învăţământ din Ianca şi Făurei, unde există săli de sport dotate cu panouri şi coşuri de baschet, iar mulţi dintre elevii participanţi au arătat veleităţi pentru a practica un sport” spune preşedintele clubului Mircea Emil Totolici

Proiectul Caravana baschetului brăilean a pornit de la ideea de mişcare şi spectacol, adică ceea ce oferă baschetul, un sport al ”giganţilor„. În cadrul proiectului CS Cuza Sport Brăila a oferit şcolilor prin care a trecut ”Caravana baschetului brăilean” mingii de baschet, pe care elevii din aceste şcoli le pot folosi la orele de educaţie fizică. 

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire