Exerciţiu de protecţie civilă pe platforma „Setcar” SA Brăila, firmă care manipulează, prin natura obiectului de activitate, substanţe extrem de toxice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de lucru al „Setcar” SA Brăila, una dintre cele mai mari firme româneşti specializate în neutralizare de deşeuri chimice, a găzduit, pe parcursul zilei de miercuri, 19 martie, un amplu exerciţiu organizat de ISU „Dunărea” Brăila. S-a urmărit capacitatea angajaţilor „Setcar” şi a echipelor specializate ale ISU de a interveni în cazul producerii unei avarii de proporţii la depozitele de substanţe toxice.

Exerciţiul a început la ora 10.00. Potrivit scenariului, prăbuşirea acoperişului unui depozit a cauzat scurgeri de substanţe toxice. Gazul eliberat în atmosferă era purtat de vânt, punând în pericol locuitorii Coloniei de la kilometrul 10. Totodată, într-o altă secţie a "Setcar" a izbucinit un incendiu care s-a extins şi la câteva containere de solvenţi depozitate în apropiere. Organizatorii exerciţiului au prevăzut în scenariu o a treia situaţie, ce implica producerea unui accident rutier la poarta firmei, accident urmat de încarcerarea unor persoane într-un autovehicul.

La exerciţiu au participat echipa de voluntari pentru situaţii de urgenşă a „Setcar”, precum şi echipajele specializate în stingere incendii, descarcerare şi decontaminări chimice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila. Au mai participat un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila şi o echipă din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu.

Toate aceste forţe de intervenţie au colaborat, fiecare pe domeniul său de activitate, pentru rezolvarea problemelor ridicate de scenariul exerciţiului. Acţiunea a avut drept scop perfecţionarea pregătirii personalului, pentru a putea face faţă unor astfel de situaţii dificile. "Setcar" SA este, la ora actuală, una dintre cele mai mari firme româneşti specializate în decontaminări şi neutralizări substanţe chimice. În depozitele sale s-au aflat inclusiv deşeuri provenite de pe celebra navă "Flaminia", la bordul căreia a avut loc un incendiu ce a produs reziduuri extrem de toxice.

Citeşte şi

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi