Efectele unui deceniu de nepăsare şi de incompetenţă la Lacu Sărat. Ce nereguli grave au fost descoperite
0Autorităţile s-au apucat urgent de treabă, în încercarea de a salva lacul de la secare. Cu acest prilej, s-a descoperit că sistemul prin care apa a fost menţinută la nivelul optim, în anii secetoşi, era pur şi simplu distrus de acţiunile iresponsabile ale unor fermieri din zonă.
Vizita la Brăila, la sfârşitul săptămânii trecute, a ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a urnit din loc lucrurile în privinţa salvării de la dispariţie a Lacului Sărat, care de câteva luni este într-o stare dezastruoasă, fiind secat în proporţie de circa 70%.
Ziarul „Adevărul” a atras atenţia, încă de acum cîţiva ani, în repetate rânduri, că staţiunea care poartă numele lacului este pe cale să dispară odată cu secarea lacului, a cărui întreţinere a fost pur şi simplu abandonată din 2005 încoace, adică de când administrarea zonei a intrat într-o dispută juridică între primăriile Brăila şi Chişcani.
Din păcate, ani la rând, autorităţile nu au reacţionat la semnalele de alarmă trase de presă, aşa că situaţia a ajuns, în vara lui 2019, disperată. Practic, cea mai mare parte a lacului (peste 1,2 km pătraţi din cei 1,7 km pătraţi pe care-i avea acum doi ani) a dispărut, iar în loc este un teren sterp, acoperit cu o crustă de sare.
Acest lucru nu periclitează doar existenţa lacului (care este vechi de sute de mii de ani, fiind o relicvă a mării Thetys), ci pune sub semnul întrebării şi soarta staţiunii balneare Lacu Sărat. Fără apă, nămolul sapropelic, considerat un leac minune pentru afecţiunile reumatice, nu se mai poate forma.
Trebuie amintit că la Lacu Sărat ajung anual, la tratament, 5-6.000 de pensionari cu bilete subvenţionate de stat prin Casa Naţională de Pensii. Lor li se adaugă peste 15.000 de oameni veniţi la tratament prin Casa de Asigurări de Sănătate sau pe cont propriu, iar per ansamblu sunt susţinute acolo peste 600 de locuri de muncă.
Aşa cum s-a decis la şedinţa de lucru cu autorităţile responsabile, condusă chiar de ministrul Deneş, vineri, 13 septembrie, au demarat lucrările de aprovizionare cu apă din Dunăre a Lacului Sărat 2 (zonă „de tranzit”, nefolosită pentru tratament), din care urmează să fie dirijată apa spre lacul principal, printr-o subtraversare a căii ferate şi a drumului comunal care despart cele două lacuri.
Marea problemă este că apa trebuie să ajungă acolo pe un canal lung de 4 kilometri care, de mai bine de 10 ani, nu a mai fost folosit, deşi dintotdeauna acesta a fost punctul-cheie, adică „supapa” prin care Lacu Sărat era salvat în perioadele secetoase. Nimeni nu ne-a putut spune ce instituţie ar fi trebuit să se ocupe de întreţinerea canalului, răspunderea fiind pasată între Apele Române şi Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
Una peste alta, filiala brăileană a ANIF a a început să lucreze la decolmatarea canalului, care este plin de bălării şi de aluviuni. În plus, din loc în loc el este barat de dopuri de pământ şi drumuri create ilegal de fermierii din zonă. „În maximum o săptămână, fiind nevoie şi de umectarea canalului şi liniştirea apei, vom putea alimenta cu apă Lacu Sărat 2”, a declarat Vasile Turcitu, directorul ANIF Brăila.
Alimentarea se face gradual, puţin câte puţin (cu circa 1mc/sec), iar în continuare debitul va creşte sau nu în funţie de rezultatelor analizelor de laborator efctuate de Institutul Naţional de Balneologie. Practic, operaţiunea trebuie făcută astfel încât apa să dizolve treptat crusta de sare şi să menţină în lac o salinitate care să nu pună în pericol microorganismele responsabile de producerea nămolului sapropelic.