Doi prieteni s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat şi port ilegal de armă albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a furat un telefon mobil

Un tânăr din municipiu, a reclamat la Poliţie că un alt tânăr de 22 de ani, din Brăila, i-a sustras telefonul mobil, în timp ce se aflau în incinta unui cafe-bar, situat pe strada Vasile Băncilă.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi l-au depistat pe reclamat pe strada Alexandru Vlahuţă, în apropierea domiciliului său, având în şaua scuterului telefonul mobil sustras.


În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale şi Biroul Proximitate s-a stabilit că cei doi sunt prieteni şi, pentru că reclamantul împrumutase de la amicul său suma de 165 de lei şi nu a restituit-o, acesta i-a luat din mână telefonul mobil şi a plecat către domiciliul lui.


De asemenea, s-a mai stabilit că reclamantul avea asupra lui un cuţit, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă în locuri publice.
Telefonul, în valoare de 150 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate şi tânărului care îl furase i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă