Depistaţi de poliţişti în timp ce furau dintr-o societate comercială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În seara zilei de 18 mai a.c., la orele 22.40, o patrulă de siguranţă publică, sprijinită de poliţişti din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, i-a depistat, pe strada Ancorei, în apropiere de intersecţia cu strada Împăratul Traian, pe brăilenii C.L. (36 de ani) şi D.M. (21 de ani), care au sustras cantitatea de 90 kg de cuie din cadrul unei societăţi comerciale amplasate în Zona Liberă a Brăilei.

Din verificări a rezultat că cei doi sunt angajaţi ai societăţii în cauză şi că, în cursul zilei, au sustras din unitate respectivele cuie, pe care le-au ascuns lângă gardul firmei, iar seara le-au luat de acolo cu intenţia de a le comercializa.
Prejudiciul, în valoare de 450 de lei, a fost recuperat şi înapoiat unităţii păgubite, iar pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani